sâmbătă, 30 decembrie 2023

Ezechia, tânărul împărat pocăit al lui Israel

 

2 Cron 29.1 LXX Și Ezechia a început să domnească la douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Numele mamei lui era ABBA, fiica lui Zaharia.

29.2 LXX Și a făcut ce este plăcut înaintea lui YHWH, după toate cele ce făcuse David, tatăl lui.

   Etalonul actual de comportament al religiilor Iudaică, Mahomedană și Creștină, inclusiv BAZȘ, pentru „ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu” este David, regele lui Iuda.

29.3 LXX Și a fost după ce a devenit împărat, în luna întâi, a deschis ușile Casei Domnului și a avut grijă de ele.

   În religiile Iudaică, Mahomedană, Creștină, inclusiv BAZȘ, „plăcut înaintea lui Dumnezeu ca David” înseamnă să aibă grijă de Construcția materială a Casei Domnului, a mobilierului și uneltelor ei, îmbrăcămintea preoților, instrumentele muzicale ale leviților și de Serviciile Ceremoniale religioase de la Templu, așa cum l-a învățat regele David pe urmașul lui la tron, prințul Solomon. 

29.4 LXX Și a adus preoții și leviții, și i-a adunat în partea de răsărit a Templului.

   Suntem în anul 725 îen, primul an de domnie al lui Ezechia. Ezechia avea 25 de ani când a preluat puterea civilă în Regatul Iuda. La porunca lui s-au supus primii preoții și leviții, autoritatea religioasă din Iuda. Adunarea lor a avut loc la intrarea în Templu, sub pridvorul lui Solomon.

29.5 LXX Și le-a spus: „Ascultați-mă leviți, acum să vă curățiți și să curățiți și Casa lui YHWH Dumnezeul părinților voștri, și să scoateți murdăria din cele sfinte.

   Ezechia, tânărul împărat pocăit al lui Iuda, recunoaște că înaintașii lui au murdărit Templul lui YHWH din Ierusalim, că YHWH este Curat și că Templul trebuie curățat și serviciile lui trebuie reinstituite.

29.6 LXX Căci s-au separat părinții noștri de Dumnezeu și au făcut ce este rău înaintea lui YHWH și L-au abandonat pe El și și-au întors fața de la Cortul lui YHWH și au dat ceafa.

   Evreii și Creștinii, inclusiv BAZȘ, nu privesc prin credință în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul din  Ceruri, la lucrarea lui Isus Hristos ca Mare Preot în Marea Zi a Ispășirii, care a început la 22 octombrie 1844 cu cei morți în Hristos, la sfârșitul celor 2300 de zile din Dan.8.14. Nu-i interesează și nu știu despre Scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice de a locui în fiecare ființă creată DA161.

   Evreii nu cred, dar sunt miliarde de creștini care cred că Hristos este Soluția. Evreii zic „Nu vedem la voi creștinii nici o schimbare în bine. Sunteți la fel de răi , la fel de stricați, la fel cu armele supuneți alte popoare, ba chiar mai răi. Cu ce ne dovediți că voi ați moștenit făgăduințele lui Avraam prin Hristos ?” De ce nu au devenit creștinii „noua umanitate unită cu Dumnezeu prin părtășie de natură divină” ? 

   Cât timp nu se văd acești creștini părtași de natură divină, evreii au un motiv să se mențină în încăpățânarea lor că fac ce trebuie.

29.7 LXX Și au închis ușile Templului, au stins luminile, tămâie n-au tămâiat și arderi de tot n-au adus în Sfântul Dumnezeului lui Israel.

   Evreii și Creștinii, inclusiv BAZȘ, au renunțat la doctrina Sanctuarului. Au omorât, au scos la pensie sau i-au concediat pe predicatorii care vorbesc despre Adevărul Prezent. Nu și-au mai consumat timpul, energia, inteligența să înțeleagă natura Sfântului lui Dumnezeu, Hristos, Scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice DA161, ce așteaptă Dumnezeu de la ei.

   Acum, cu conflictul din Palestina, toate amvoanele, presa, TV, paginile web creștine vuiesc de „Evreii întorși în Palestina, al 3-lea Templu ridicat la Ierusalim, totul se sfârșește, vine Mesia ! Mesia n-are cum să vină, că n-are Templu, n-are Locuință ! Construiți Templul, și atunci o să vină !”

   Pentru că nici creștinii, inclusiv BAZȘ, n-au înțeles că „Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini omenești !”, și că Hristos a fost Templul lui Dumnezeu după căderea lui Adam. 

   Poporul nostru de astăzi, Marea Mișcare Adventă, merge pe același drum, și spune că avertizările din Apoc.3 nu o privesc pe ea. 

   „Voi veți fi făcuți primii părtași de natură divină, niște exemple pentru ceilalți. Și ceilalți oameni, dacă vor voi, vor fi făcuți exact ca voi !” Ezec.36.23

29.8 LXX Și a fost provocată mânia Domnului peste Iuda și peste Ierusalim, și a dat pe ei spre extaz, spre banalitate și spre zdrăngănele clopoței, așa cum vedeți cu ochii voștri.

   Satana și demonii manipulează pe Evrei, Creștini, inclusiv BAZS, să se alipească de doctrinele lor preferate, pe care le idolatrizează mai presus de orice încearcă Dumnezeu să le descopere, ca să-L provoace pe Dumnezeu să se mânie și să se răzbune violent pe cei care nu vor să înainteze în lumina crescândă a Adevărului Prezent. 

   Mânia, Răzbunarea și Nimicirea sunt contrare Caracterului lui Dumnezeu de Prizonier al Blândeții, Caracter descoperit și demonstrat înaintea oamenilor și a Universului de către Isus Hristos.

   Satana și demonii n-au reușit să-L facă pe Dumnezeu să-i nimicească pe Evrei, Creștini, inclusiv BAZS. Dar au reușit să le transmită acestora stări de extaz sentimental la Ceremoniile Muzicale oficiate în Adunările lor de Crăciun. Neamurile consideră mesajele acestora propagandă religioasă distractivă de Crăciun, iar Dumnezeu nu poate să-i recunoască drept poporul Lui pentru că ei cântă spiritual distractiv, ca niște Zdrăngănele Clopoței (Jingle Bells în engleză, în melodiile de Crăciun), pentru că Agape nu locuiește în inimile lor, pentru că nu sunt părtași de natură divină la fel ca Isus Hristos.

   Vorbitori savanți și muzicieni talentați, pricepuți în psihologia maselor, le oferă Laodiceenilor Divertisment științific, spiritual și muzical de calitate. Foarte puțini Laodiceeni văd că aceasta este Zdrănganeală Zdrăngănele Clopoței distractivă de Crăciun (Jingle Bells în engleză) care prelungește cu fiecare an Marea Controversă inutil. Foarte puțini Laodiceeni văd că Îngerul ticălos Laodiceea din Apocalipsa cap.3 preferă aceste zdrăngănele clopoței spirituale distractive încheierii Marii Controverse și eliberării lui Dumnezeu de sub acuzațiile pe care i le aduce Satana de peste 6.000 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu