Motto:
” שלות כסילים תאבדם”,
“The prosperity of fools shall destroy them.“,
“Comoditatile simpletonilor ii vor distruge”.
Lemuel, stapan de sclavi.
Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus)
desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru
un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra
propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului
de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie)
până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct
de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității
între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie
aparte și inferioară. Sclavia poate fi definită și ca o „stare de totală
dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o
categorie socială, un individ”.
Sclavia în antichitate
Primele documente care atestă prezența sclaviei într-o mare
civilizație sunt cele din Sumeria(Mesopotamia), însă într-o formă
limitată. În Egiptul Antic, mai ales în perioada Imperiului Nou, un anumit
număr de sclavi caracteriza o anumită importanță socială. Cei mai mulți
indivizi deveneau sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor sau prin
răpire.
Sclavia ca practică socială și economică s-a dezvoltat în
antichitatea greco-romană. Grecia și Roma antice erau ambele societăți
sclavagiste. Statutul social și rolul sclavilor era considerat
inferior sau chiar inexistent în relația cu o persoană liberă. În
societatea antică grecească, sclavia era fundamentată din punct de vedere
filozofic. Aristotel vedea sclavia ca o garanție indispensabilă a
oamenilor liberi de a-si putea dedica timpul politicii și bunei guvernări a
cetății. Între secolele V î.Hr. și I d.Hr. sclavia romană a
cunoscut o perioadă de puternică intensificare și extindere. Victoriile și
cuceririle Romei au dus la un influx stabil de sclavi, iar sclavia a
afectat toate nivelele societății. O consecință a acestui fapt a fost
alungarea micilor fermieri și a muncitorilor liberi de pe teritoriile lor,
creându-se astfel o masă urbană nemuncitoare.
Comerțul negru
Odată cu descoperirea
și cucerirea Americii, europenii aveau nevoie de mână de lucru ieftină. La
început, au fost înrobite așezările indigene americane, însă legislația
spaniolă a interzis curând această practică. Acest lucru a determinat importarea sclavilor
africani, care aveau o rezistență fizică mai mare, și care proveneau din
societăți care în plus acceptau, practicau și mențineau ele însele sclavia;
astfel, se apreciază că mai puțin de 2% dintre sclavii negri aduși în Americi
pe toată perioada comerțului cu sclavi negri au fost indivizi capturați de
către europeni, în timp ce 98 la sută dintre ei erau sclavi negri cumpărați de
la proprietari de sclavi negri.
Cati sclavi au fost adusi in Statele
Unite ale Americii ?
Cea mai completa analiza a inregistrarilor comerciale de
transport despre comertul cu sclavi este Trans-Atlantic Slave Trade Database,
realizata de profesorii David Eltis si David Richardson. Intre 1525 si 1866,
in intreaga istorie a comertului de sclavi catre Lumea Noua, conform cu baza de
date a Trans-Atlantic Slave Trade Database, 12,5 milioane Africani
au fost expediati catre Lumea Noua. 10,7
milioane au supravietuit calatoriei ingrozitoare, si au ajuns in America de Nord, Americile
Centrala si de Sud.
Si cati din acesti 10,7 milioane Africani au fost livrati
direct in America de Nord ? Numai circa 388.000. Asa
este : doar un mic procent.
De fapt, procentul
covarsitor de sclavi Africani a fost livrat direct Americilor Centrala si de
Sud; numai Brazilia a primit 4,86 milioane Africani! Unii
cercetatori estimeaza ca inca 60.000 sau 70.000 Africani au ajuns in statele
Unite dupa ce au ajuns mai intai in Caraibe, asa ca acestia vor aduce totalul
la aproximativ 450.000 Africani care au ajuns in Statele
Unite pe parcursul perioadei comertului
cu sclavi.
(in engleza):
„Principiul Romei este sclavia abjecta a gandirii; principiul
Statelor Unite ale Americii este LIBERTATEA ABSOLUTA a gandirii.” A.T.Jones,
Cele Doua Republici, 1891.
Prin tolerarea legala a sclaviei in Statele Unite ale
Americii a fost negat acest principiu enuntat mai sus. A fost prima piatra de temelie scoasa
din Fundatia Revolutiei Americane. Pentru ca sa se imbogateasca aristocratia
care folosea munca sclavilor pe mari proprietati de teren agricol. Pentru ca sa
saraceasca micii fermieri, care nu puteau sa-si vanda produsele la un pret asa
mic ca cel practicat de marii latifundiari stapani de sclavi. Pentru ca
imoralitatea sa se lateasca in toata America, ca o tumoare mortala.
Primul discurs inaugural Abraham
Lincoln
În drumul cu trenul către depunerea jurământului, Lincoln
s-a adresat publicului și legislativelor din tot Nordul. Președintele-ales
a scăpat de o posibilă tentativă de asasinat la Baltimore,
unde un complot a fost descoperit de șeful securității lui Lincoln, Allan
Pinkerton . La 23 februarie 1861, el a sosit în Washington, D.C.
deghizat, orașul fiind bine păzit de armată. Lincoln s-a adresat în
discursul sau inaugural Sudului, proclamând din nou că nu are nicio intenție
sau înclinație să abolească sclavia în statele din Sud:
„Par să existe temeri în rândul populației din statele din
Sud că prin venirea unei administrații republicane, proprietatea și pacea și
siguranța lor personală ar fi în pericol. Nu a existat niciodată vreun motiv
rezonabil pentru astfel de temeri. În schimb, există dintotdeauna cele mai
multe dovezi ale contrariului, și chiar și acum ele pot fi observate de
oricine. Ele se găsesc în aproape toate discursurile publice ale celui care vi
se adresează acum. Nu fac decât să citesc din aceste discursuri când declar că
«nu am niciun scop, direct sau indirect, să mă amestec în instituția
sclaviei în statele în care ea există. Cred că nu am niciun drept legal de
a o face și nu am nicio înclinație de a o face.””
Sclavia şi războiul
…eu am fost luată în
viziune şi mi-a fost arătat păcatul sclaviei care fusese atât de mult timp un
blestem pentru naţiunea noastră. Legea cu privire la sclavul fugar a fost
astfel întocmită pentru a zdrobi în om orice simţământ nobil, de bunătate şi
simpatie, care s-ar putea trezi în inima sa pentru sclavii exploataţi şi în
suferinţă. Acest lucru era în opoziţie directă cu învăţătura lui Hristos. Biciul
lui Dumnezeu este acum asupra Nordului, pentru că ei au îngăduit atât de mult
propăşirea sclaviei. Păcatul celor din Nord, pentru că au tolerat sclavia, este
mare. Ei au contribuit la înaintarea Sudului tot mai mult în păcatul de îngăduire
a extinderii sclaviei; ei au jucat un rol important în a duce naţiunea în
starea prezentă de nenorocire.
Această
scenă mi-a fost prezentată pentru a ilustra preocuparea egoistă pentru
sclavie şi măsurile disperate pe care le va adopta Sudul pentru a cultiva
această instituţie şi măsura înspăimântătoare la care va ajunge înainte să
cedeze. Sistemul sclaviei a redus şi degradat fiinţele omeneşti la nivelul unor
animale, iar majoritatea stăpânilor îi priveau pe sclavi în acest fel. Conştiinţa
acestor stăpâni de sclavi se tocise şi se împietrise, la fel ca a lui Faraon;
şi dacă au fost siliţi să-şi elibereze sclavii, principiile lor au rămas însă
neschimbate şi ei aveau să facă, dacă era posibil, ca sclavul să simtă puterea
lor oprimantă. Mi se părea o imposibilitate ca în acel moment sclavia să fie
îndepărtată. Numai Dumnezeu îl putea smulge pe sclav din mâna opresorului său,
nesăbuită şi neîndurătoare. Toată cruzimea şi abuzul exercitate asupra
sclavilor pot fi puse pe drept pe seama susţinătorilor sistemului sclaviei, fie
că aceştia erau din Sud, fie că erau din Nord.
Apoi
mi s-a explicat că Dumnezeu are această naţiune în mâinile Sale şi că nu va
îngădui să fie câştigată biruinţa înainte ca El să rânduiască acest lucru şi că
nu va îngădui ca Nordul să sufere mai multe pierderi decât socotea El de
cuviinţă, pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor.
(Mărturii
pentru comunitate vol.1, pag.276-280)
Războiul Civil American
Războiul Civil American
este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite.
Războiul s-a soldat
cu aproximativ 1.030.000 de morți (3% din populație), din care 620.000 de
soldați.Războiul civil a produs mai mulți
morți decât toate celelalte războaie ale Statelor Unite la un loc. Peste 325.000 de combatanți dați
dispăruți.
Pe baza rezultatelor
recensământului din 1860, 8% din toți bărbații albi între 13 și 43 de ani au
murit în război, cifra defalcată pe cele două tabere fiind de 6% din cei din
Nord și 18% din cei din Sud.
O cauză pentru numărul
uriaș de morți din timpul războiului a fost utilizarea tacticilor napoleoniene,
cum ar fi șarjele. Cu adaosul puștilor mai precise și (spre sfârșitul
războiului, în armata unionistă) armelor de foc cu repetiție, cum ar fi carabina
cu repetiție Spencer și câteva arme Gatling (predecesoare ale
mitralierelor), soldații erau decimați în câmp deschis. Astfel s-a recurs la
tranșee, tactică ce avea să fie folosită intensiv în primul război mondial.
Istoricul
J. David Hacker de la Universitatea Binghamton crede ca numarul de soldati ucisi a fost
aproximativ 750.000, cu 20% mai mult
decat estimarile traditionale, si posibil chiar
850.000.
Circa 56.000 de soldati
au murit in lagare de prizonieri
in timpul Razboiului. Se estimeaza ca 60.000 oameni au fost amputati in razboi.
Trupele de Negri au
contribuit cu 10% din totalul mortilor Uniunii, ei au contribuit cu 15% din totalul mortilor datorita bolilor dar cu mai putin de 3% din cei ucisi in lupta.
Pierderile in randul Afro- Americanilor au fost mari , in ultimul an si
jumatate si aproximativ 20% dintre Afro- Americanii inrolati in armata si-au
pierdut viata in timpul Razboiului Civil. De notat, rata mortalitatii lor
a fost semnificativ mai mare decat cea a soldatilor albi.
(in engleza):
Razboiul in 1861 a costat guvernul
Federal $50 milioane numai hrana pentru
trupe si inca $50 milioane pe alte
provizii catre departamente
aprovizionare. Oricum, ambele cifre au
crescut pe masura ce razboiul a
continuat. La momentul cand razboiul s-a sfarsit guvernul Federal cheltuise $370 milioane numai pentru
hrana si inca $678 milioane pe alte
provizii. Acestea au totalizat peste $1 miliard
pentru tot razboiul– o suma colosala pentru acel timp.
De asemenea, cu astfel de sume cheltuite, razboiul a
determinat proliferarea profitorilor. Se estimeaza ca 50% din ceea ce a
cheltuit guvernul Federal a ajuns in
buzunarele profitorilor. Firmele care aprovizionau guvernul Federal cu materiale
au umflat preturile produselor lor. Putine intrebari erau puse, caci guvernul avea nevoie de materiale pentru
razboi. Astfel, ceea ce guvernul a
cumparat era frecvent de slaba calitate. Uniformele se dezintegrau si nu puteau rezista
conditiilor in care traiau soldatii. Cei care aprovizionau hrana au primit
banii lor dar au furnizat alimente de slaba calitate. La sfarsit, era soldatul
de pe front care suferea.
Probabil cel mai bun
exemplu de firma care a exploatat razboiul a fost o firma care a devenit o
legenda Americana – Colt. Samuel Colt era un afacerist stralucit. El a oferit o
varianta de Colt 45 unor generali faimosi din ambele tabere– desi fabrica lui
era in Nord. El a vandut atunci modelele
de baza in masa ambelor tabere pentru un
profit urias. Un pistol Colt costa $15 dolari sa-l fabrice de la inceput pana
la sfarsit. Colt l-a vandut pentru $25 bucata.
Fiabilitatea si popularitatea lor era asa de mare printre soldati incat
guvernul Federal a cumparat pistoalele Colt in cantitati uriase rezultand in profituri
uriase pentru Colt. Colt a fost de
asemenea un foarte generos contributor la fondurile de campanie ale politicienilor
seniori, care au sustinut pistoalele lui
la cel mai inalt nivel. Remington, care producea un pistol competitiv, nu ‘a
jucat acelasi joc’. De aceea, in ciuda calitatii pistoalelor lui, firma lui a
primit un contract pentru doar 5000 de
bucati.
(in engleza):
Proclamația
de emancipare a sclavilor din Statele Unite
Proclamația de
emancipare constă
din două decrete ale Președintelui Statelor Unite Abraham Lincoln emise
în timpul războiului civil american. Primul, emis la 22 septembrie 1862, a
declarat liberi toți sclavii din toate statele Confederației care
nu aveau să treacă sub controlul Uniunii până la 1 ianuarie 1863. Al doilea
decret, emis la 1 ianuarie 1863, a numit statele în care este valabil.
Proclamația de
emancipare a fost atacată la acea vreme pentru că elibera doar sclavii
asupra căror Uniunea nu avea putere. În practică, proclamația a însemnat un
angajament al Uniunii de a desființa sclavia, decizie controversată în Nord.
Lincoln a emis decretul din poziția sa de „Comandant Suprem al Forțelor Armate”
conform articolului II, secțiunea 2 din Constituția Statelor Unite .
Proclamatia de
Emancipare Nu a fost o Lege promulgata de Congres ! Congresul NU ar fi votat-o,
desi delegatii sudisti nu ar fi participat la sedinta ! Politicienii nu voiau
sa deranjeze interesele financiare si politice ale Marii Aristocratii Americane
Abolind Sclavia. Daca Razboiul Civil nu ar fi durat atat de mult, nu ar fi scurs
atat de mult sange american si nu ar fi costat atat de scump Statele Unite NU
ar fi emis Proclamatia de Emancipare !
Interesele de
moment l-au constrans pe Abraham Lincoln
sa emita Proclamatia ! Nicidecum Libertatea de Constiinta sau Moralitatea !
Dupa ce obiectivele de moment au fost atinse, si Razboiul Civil incheiat,
Congresul SUA a cautat sa restabileasca situatia anterioara, care favoriza politic
si economic Marea Aristocratie Americana.
Proclamația nu a
eliberat niciun sclav din statele de graniță (Kentucky, Missouri, Maryland, Delaware,
și Virginia de Vest), sau din statele sau porțiunile de state din Sud
care se aflau sub controlul Uniunii. I-a afectat direct, la început, doar
pe acei sclavi care fugiseră din Sud și trecuseră în Uniune. Aflând vestea
Proclamației, și alți sclavi au fugit dincolo de liniile unioniste pe măsură ce
armata Nordului avansa spre sud. În vreme ce armatele Uniunii au ocupat
Confederația, mii de sclavi erau eliberați în fiecare zi până când aproape toți
(aproximativ 4 milioane, conform recensământului din 1860) au devenit liberi
până în iulie 1865.
După război, aboliționiștii
erau îngrijorați de faptul că Proclamația ar fi fost doar o măsură luată pe
timpul războiului, și că nu avea puterea de a pune capăt sclaviei.
Câteva foste state sclavagiste au adoptat legi de interzicere a sclaviei;
totuși, sclavia a continuat să existe până când a fost desființată prin
ratificarea Amendamentului al 13-lea la 18 decembrie 1865.
Conform istoricului
Razboiului Civil James M. McPherson, Lincoln a spus membrilor Cabinetului ca el a facut un
legamant cu Dumnezeu, ca daca Uniunea alunga Confederatia afara din Maryland, el
va promulga Proclamatia de Emancipare. Lincoln a aratat prima
data o schita preliminara a Proclamatiei Vice Presedintelui Hannibal
Hamlin, un abolitionist ardent, care era cel mai adesea tinut in umbra in
deciziile prezidentiale.
Proclamatia finala a
fost promulgata in 1 ianuarie 1863. Desi avea autoritate acordata de Congres
implicit, Lincoln a folosit mai degraba autoritatea sa de Comandant- Sef al Armatei
si Marinei, "ca o masura de razboi necesara " ca baza a Proclamatiei, decat echivalentul unui statut legiferat de
Congres sau un Amendament constitutional.
Secretarul de Stat William
H. Seward comenta, "Noi aratam simpatia noastra pentru sclavie
emancipand sclavii unde noi nu putem ajunge la ei si tinandu-i in robie unde ii putem elibera. "
Al doilea discurs inaugural Abraham
Lincoln
La 4 martie 1865, Lincoln a ținut al
doilea discurs inaugural , în care a spus că numărul mare de victime
de ambele părți este voia Domnului. Istoricul Mark Noll îl
consideră a fi „printre putinele texte semi-sacre prin care americanii își
definesc locul lor în lume”. Lincoln a spus:
„Cu ardoare
sperăm—cu patimă ne rugăm—ca această puternică nenorocire a războiului să
treacă repede. Totuși, dacă Dumnezeu vrea ca el să continue, până când toată
avuția adunată prin truda necontenită de 250 de ani a robilor se va scufunda,
și până când fiecare picătură de sânge trasă cu biciul va fi răsplătită prin
alta trasă cu sabia, așa cum s-a spus acum 3.000 de ani, încă se va putea
spune: «judecata Domnului e totuși adevărată și dreaptă».”
va urma
