Cea mai mare zi de odihnă pentru noi

Lev.16.29 BOS Aceasta să fie pentru voi lege veșnică: ÎN LUNA A ȘAPTEA, ÎN ZIUA A ZECEA A LUNII, să postiți și nici o muncă să nu faceți, nici băștinașul, nici străinul care s-a așezat la voi, 

Lev.16.31 BOS ACEASTA E CEA MAI MARE ZI DE ODIHNĂ PENTRU VOI și să smeriți sufletele voastre prin post. Aceasta este lege veșnică.

Lev.16.33 BOS Să se îmbrace el (marele preot) cu veșmintele cele de in și cu veșmintele sfinte; și VA CURĂȚI SFÂNTA SFINTELOR, cortul adunării, va curăți jertfelnicul și pe preoți și VA CURĂȚI TOATĂ OBȘTEA POPORULUI.

    În ziua de 4 octombrie 2025, conform calculului corect, cel Karait, nu cel rabinic, al calendarului ceremonial mozaic, a fost al 181-lea Yom Kipur, a 181-a Zi a Ispășirii, începând din 22 octombrie 1844, când s-au terminat cele 2300 de zile din Dan.8.14. După calculul rabinic oficial Ziua Ispășirii în 1844 a fost în 23 septembrie. Cred că merită să ne reamintim puțin de participanții, atmosfera și evenimentele mișcării advente, petrecute în America în preajma datei de 22 octombrie 1844. 

    Cu această ocazie, am tradus în limba română câteva paragrafe legate de evenimentele din preajma datei de 22 octombrie 1844, dintr-o carte biografică despre EGW, care include și multe mărturii personale ale lui EGW, carte publicată în SUA în 1985. Traducerea acestei cărți nu este încă publicată de editura Viață și Sănătate în România. Cartea se numește în limba engleză „EGW-The Early Years : 1827-1862 (Volume 1)” semnată de Arthur L.White, nepotul lui EGW, iar prescurtarea pentru referințe bibliografice folosită pe site-ul egwestate.org este 1BIO. 

    În limba română titlul ar suna cam așa „EGW-Tinerețea : 1827-1862 (Volumul 1). Titlurile în limba engleză aparțin lui ALW. Am menționat în traducerea mea observațiile lui ALW din 1985 între paranteze pătrate (așa cum apar pe site-ul egwwritings.org), între ghilimele citatele EGW, cu puncte puncte pasaje pe care nu le-am mai tradus, observațiile mele între paranteze rotunde, și cu litere majuscule sublinierile mele. Puncte puncte mai apar și în citatele EGW citate de ALW.  Prescurtarea 1BIO50.1-50.5 înseamnă EGW-Tinerețea:1827-1862 vol.1, pag.50, de la paragraful 1 până la paragraful 5)

    Solia Celui de-al Doilea Înger

    ...

    1BIO50.2 „Speranțele noastre erau acum centrate pe venirea Domnului în 1844. Acesta era de asemeni timpul pentru solia celui de-al doilea înger care zburând prin mijlocul cerului striga Babilonul a căzut, a căzut marea cetate ! Mulți au părăsit bisericile în ascultare de solia celui de-al doilea înger. Aproape de încheierea ei (soliei celui de-al doilea înger) a fost dată STRIGAREA DE LA MIEZUL NOPȚII: „IATĂ MIRELE, IEȘIȚI-I ÎN ÎNTÂMPINARE !” 

    1BIO50.3 A fost dată lumină privind acest mesaj în toate colțurile țării și STRIGAREA (DE LA MIEZUL NOPȚII) A TREZIT MII DE OAMENI. A mers din oraș în oraș, din sat în sat, până în cele mai izolate regiuni. a ajuns la cei învățați și talentați, ca și la cei obscuri și umili.

    1BIO50.4 Ea scria despre acel timp ca fiind „CEL MAI FERICIT AN DIN VIAȚA MEA. INIMA MEA ERA PLINĂ DE BUCURIA AȘTEPTĂRII; dar mi-era milă și eram îngrijorată pentru cei descurajați și care nu aveau nici o speranță în Isus.” - Schițe din viața lui James White și a lui EGW (1880, ediție nepublicată încă de către editura Viață și Sănătate în limba română) p.187

    1BIO50.5 În timpul acelei perioade de speranță și așteptare, așa cum a scris ea în citatul de mai sus,  solia de-al doilea înger a început să răsune. Un alt martor care a trecut și el prin acea experiență relata: „Noi toți am fugit din Babilon” Scrisoare James White către L.W.Hastings, 26 August 1848. Mai târziu în acea perioadă și-au întors privirile spre 22 OCTOMBRIE, CARE, CONFORM CALCULULUI KARAIT (al calendarului ceremonial mozaic), URMA SĂ FIE TIMPUL EXACT PENTRU ÎMPLINIREA PROFEȚIEI DIN DAN.8.14. Acestea s-au întâmplat după cum urmează:

   22 octombrie 1844, Ziua Speranței

    1BIO50.6 Un studiu atent al tipurilor și antitipurilor a condus la observația că răstignirea lui Isus Hristos a avut loc chiar în ziua, din calendarul ceremonial dat lui Israel, când era junghiat mielul Pascal. Nu cumva CURĂȚIREA SANCTUARULUI SIMBOLIZATĂ ÎN ZIUA ISPĂȘIRII - CARE CĂDEA ÎN ZIUA A ZECEA A LUNII A ȘAPTEA - TOT AȘA SĂ AIBĂ LOC CHIAR ÎN ZIUA DIN AN CELEBRATĂ ÎN SIMBOL ? (vezi GC 399) Aceasta, conform calculului corect al calendarului mozaic, urma să fie 22 octombrie (nu 23 septembrie, conform calendarului rabinic). La începutul lui august 1844, la o adunare de tabără din Exeter, New Hampshire, această înțelegere a fost prezentată și a fost acceptată ca dată de împlinire a celor 2300 de zile. Parabola celor zece fecioare din Mat.25.1-13 a căpătat o semnificație deosebită - întârzierea mirelui, AȘTEPTAREA ȘI ADORMIREA CELOR CARE AȘTEAPTĂ NUNTA, STRIGAREA DE LA MIEZUL NOPȚII, închiderea ușii etc. SOLIA CĂ ISUS REVINE ÎN 22 OCTOMBRIE A AJUNS SĂ FIE CUNOSCUTĂ CA „STRIGAREA DE LA MIEZUL NOPȚII”. „Strigarea de la miezul nopții”, scria EGW, „a fost vestită de mii de credincioși.” Ea adăuga:

   1BIO51.1 „Ca un val tsunami a măturat țara mișcarea [lunii a șaptea]. A mers din oraș în oraș, din sat în sat, și până în cele mai izolate regiuni, până când poporul lui Dumnezeu care aștepta a fost trezit.” - GC400

    1BIO51.4 ... Ca martor ocular și participantă la mișcare, EGW a descris caracterul și rapiditatea lucrării:

    1BIO51.5 „Credincioșii au văzut cum dubiile și perplexitatea lor sunt îndepărtate, și cum speranța și curajul însuflețea inimile lor. Lucrarea era lipsită de acele extreme care mereu se manifestă când acolo este exaltare umană și fără influența moderatoare a cuvântului și a Spiritului lui Dumnezeu... Avea caracteristicile care marchează lucrarea lui Dumnezeu din fiecare epocă. Era puțină bucurie exagerată, ci mai degrabă adâncă cercetare a inimii, recunoașterea Păcatului, și absența preocupărilor lumești. PREGĂTIREA PENTRU ÎNTÂLNIREA CU DOMNUL ERA POVARA SUFLETELOR CARE AGONIZAU...

    1BIO52.1 Dintre toate marile mișcări religioase începând cu zilele apostolilor, niciuna nu a fost mai liberă de imperfecțiunile umane și de trucurile lui Satana, ca aceea din TOAMNA LUI 1844. Chiar și acum, după atâția ani [1888 (anul publicării GC)], toți cei care au participat la acea mișcare și care au rămas fermi pe PLATFORMA ADEVĂRULUI (PREZENT) încă simt influența sfântă a acelei lucrări binecuvântate și dau mărturie că a fost de la Dumnezeu.” - GC400, 401.

    1BIO52.2 În ciuda evidențelor despre o lucrare care se revărsa de-a lungul și de-a latul țării și care a atras mii în tovărășia celei de-a Doua Veniri, și a aproximativ 200 predicatori din biserici diverse uniți în răspândirea soliei, [vezi C.M.Maxwell, Tell it to the world, p.19,20] bisericile protestante ca întreg au disprețuit solia și au folosit orice mijloc aflat la dispoziția lor ca să împiedice răspândirea convingerii că Isus revine în curând. Nici unul nu îndrăznea să menționeze la vre-un serviciu divin speranța că Isus revine în curând, dar cu cei ce așteptau evenimentul era foarte diferit.

    1BIO52.3 EGW spune cum era (starea așteptătorilor):

    1BIO52.3 „Fiecare clipă părea prețioasă și de cea mai mare importanță pentru mine. Simțeam că noi facem o lucrare pentru eternitate, și că CEI NEGLIJENȚI ȘI NEPĂSĂTORI SUNT ÎN CEL MAI MARE PERICOL. Nici un nor nu umbrea credința mea, și prețioasele făgăduințe ale lui Isus îmi aparțineau...

    1BIO52.4 CU CERCETARE MINUȚIOASĂ A INIMILOR ȘI MĂRTURISIRE UMILĂ AM AJUNS CU MULTĂ RUGĂCIUNE PÂNĂ APROAPE DE TIMPUL AȘTEPTAT. ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ NOI SIMȚEAM CĂ PRIMA GRIJĂ ERA SĂ NE ASIGURĂM DOVEZI CĂ VIEȚILE NOASTRE ERAU BINE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU. NOI AM ÎNȚELES CĂ DACĂ NU AVANSĂM ÎN NEPRIHĂNIRE, ERAM SIGURI CĂ DĂDEAM ÎNAPOI. A crescut interesul nostru unii pentru ceilalți, ne rugam mult cu și unii pentru ceilalți.

    1BIO53.1 Ne adunam în livezi și crânguri ca să avem comuniune cu Dumnezeu și să adresăm cererile noastre către El, simțind mai pregnant prezența Lui când eram înconjurați de lucrările Lui din natură. Bucuriile izbăvirii ne erau mai necesare decât hrana și apa. Dacă apăreau nori care umbreau gândurile noastre nu îndrăzneam să adormim până când nu erau îndepărtați norii de conștiența acceptării noastre de către Domnul. - Schițe din viața lui James White și a lui EGW (1880, ediție nepublicată încă de către editura Viață și Sănătate în limba română) p.188, 189. 

RĂSTIGNIREA ȘI MOARTEA LUI ISUS PE CRUCE

     Răstignirea și moartea lui Isus pe cruce sunt considerate de creștini victoria lui Isus, pentru că Isus a înviat și a ieșit viu din mormânt după trei zile, și s-a urcat la Cer unde stă pe tronul Universului împreună cu Dumnezeu Evrei12.2.

    Răstignirea și moartea lui Isus pe cruce sunt considerate de evrei înfrângerea lui Isus, pentru că nu a reușit să ocupe tronul lui David de la Ierusalim, să fie uns în fața poporului iudeu ca Rege al Iudeilor de marele preot în curtea Templului din Ierusalim, să ridice poporul iudeu la luptă contra romanilor, să elibereze națiunea iudaică de sub dominația romană și să aducă întreagă lume sub stăpânirea iudeilor Is.60.10-16.

    Răstignirea și moartea lui Isus pe cruce sunt considerate de celelalte religii, inclusiv de atei,  sacrificiu legendar inutil, pentru că nu a reușit să-i convingă sau să-i oblige pe toți oamenii din lume să-i recunoască public supremația nici după 2000 de ani de evanghelizări și războaie sângeroase, și lumea este tot imorală, nedreaptă și războinică, ca și înainte de răstignirea și moartea lui Isus pe cruce acum 2000 de ani 2Pet.3.3-7.

    Marea Controversă dintre Hristos și Satana nu s-a încheiat cu răstignirea și moartea lui Isus pe cruce, ea continuă și astăzi la aproape 2000 de ani de la răstignirea și moartea lui Isus pe cruce. Satana se declară în fața Universului biruitor, pentru că toți oamenii acestei lumi au păcătuit și păcătuiesc necurmat și după 2000 de ani de la răstignirea și moartea lui Isus pe cruce. Hristos nu se poate declara biruitor în fața Universului, pentru că nu are pe pământ un grup de oameni care nu mai păcătuiesc DELOC, pe care să-i poată numi cu adevărat „poporul Meu”. 

    Marea Controversă s-ar putea termina cu victoria lui Satana, dacă pe pământ n-ar mai fi DELOC oameni care să aibă credința lui Isus, „Tatăl care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” Ioan14.10 și trupul este templul Ioan2.21, și să vrea să devină cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii, Mireasa Mielului în Ziua Nunții Mielului, care nu vor mai păcătui DELOC în Timpul Strâmtorării. 

    Marea Controversă se va încheia cu victoria lui Hristos, când Satana va recunoaște în fața lui Hristos și a tuturor lumilor necăzute că  L-a acuzat pe nedrept pe Dumnezeu, că a ucis și a mințit de la începutul Marii Controverse, când, din cauza acuzațiilor lui nedrepte împotriva Tatălui și Fiului, că Dumnezeu omoară pe cei care nu-L iubesc mai presus decât orice și pe cei care încearcă să îmbunătățească Legea lui Dumnezeu, a trebuit să moară veșnic, de moartea a 2-a, Singurul Născut al lui Dumnezeu Ioan3.16; Apoc.13.8, ca să nu moară de moartea a 2-a el și adepții lui lăsând impresia lumilor necăzute că Dumnezeu i-a omorât, pentru că nu-L iubeau și nu le plăcea Legea universului creat de El.

    Totul este gata, poftiți la Nuntă !

Păzim Ziua Ispășirii sau serbăm Paștele și Crăciunul ?

     Sunt două versete în Biblie, Exod12.28,50, unde scrie că evreii au păzit Primul Paște așa cum poruncise Domnul. Nu există în Biblie două versete unde să scrie că evreii au păzit vreodată Ziua Ispășirii la Sanctuarul lui Dumnezeu, în timpul celor 1500 ani până l-au omorât cu pietre pe diaconul Ștefan ! Evreii nu au păzit NICIODATĂ Ziua Ispășirii la Sanctuarul lui Dumnezeu !

    Evreii au păzit Paștele, și ca răsplată, primii lor născuți și primii născuți ai animalelor lor au supraviețuit nopții de Paște, ei toți au fost eliberați din robia egiptenilor și au plecat spre țara lor din Canaan cu mari bogății primite de la egipteni, drept compensații materiale pentru munca prestată și pentru suferințele îndurate de ei în timpul robiei din Egipt.

    Egiptenii nu au păzit Paștele, și ca pedeapsă, primii lor născuți și primii născuți ai animalelor lor au fost omorâți de către Nimicitor, au fost jefuiți de către evrei de aurul și argintul lor fără să li se poată împotrivi, și toate acestea după ce Nimicitorul le otrăvise apele, le împuțise casele cu broaște moarte, îi umpluse de păduchi, de muște, le decimase cu ciumă toate turmele de animale,  i-a umplut cu bube dureroase, i-a bombardat cu grindină uriașă, le-au devastat lăcustele toate culturile agricole, și i-a ținut în întuneric trei zile. 

    Evreii văzuseră toate calamitățile pe care Nimicitorul deja le adusese asupra egiptenilor, și asta i-a determinat să ia foarte în serios avertizarea cu urgia a zecea a Nimicitorului. Au înțeles perfect logica Nimicitorului: „Dacă păzești Paștele, supraviețuiești și prosperi, tu ți toată familia ta ! Dacă nu păzești Paștele, Nimicitorul îți distruge tot ce ai tu mai de preț în fața ochilor tăi, ca să suferi cât mai mult, apoi o să te omoare și pe tine și pe toată familia ta ! Vezi că egiptenii așa au pățit, Nimicitorul se ține de cuvânt !”

    În generațiile următoare de evrei, când au văzut că Nimicitorul nu a mai chinuit sau omorât pe cei care nu păzeau Paștele, evreii nu au mai păzit Paștele. Când Nimicitorul i-a dus în robie în Asiria și în Babilon, i-a chinuit și i-a omorât pe majoritatea celor care nu păzeau Paștele, puținii evrei întorși din robie au păzit scrupulos Paștele, ca să prospere și ca să nu-i mai lovească Nimicitorul. În istoria evreilor Nimicitorul face instrucție cu ei prin această metodă: recompensă, dacă păzești Paștele, și pedeapsă, dacă nu păzești Paștele. Ascultare de frica pedepsei ! Nimicitorul nu mai pedepsește, ascultarea dispare ! Trebuie să-i pedepsească necurmat ! Ascultare în speranța prosperității ! Mamona le dă prosperitate, ascultarea dispare ! Trebuie să le distrugă prosperitatea necurmat !

    Dar evreii nu au înțeles, ca popor, simbolistica Paștelui, că este vorba despre Hristos, deși au serbat Paștele din când în când în istoria lor de 1500 ani până la Isus, iar în timpul vieții lui Isus pe Pământ practicau scrupulos ceremoniile din cadrul Paștelui. Nici ucenicii lui Isus, evrei și ei, nu au înțeles simbolistica Paștelui decât după răstignirea și învierea lui Isus. Evreii au păzit din când în când Paștele în istoria lor de 1500 ani până la Isus, dar în amintirea eliberării lor triumfătoare din robia egiptenilor, și nu pentru că Mielul lui Dumnezeu ridică păcatul lumii !

    Cum să înțeleagă evreii simbolistica Zilei Ispășirii, că este vorba despre unirea dintre uman și divin, la fel ca în Isus, toți odată într-o singură zi, dacă ei nu au păzit NICIODATĂ în istoria lor de 1500 ani până la Isus, și nu se practicau ceremoniile simbolice din cadrul Zilei Ispășirii în timpul vieții lui Isus pe Pământ ? Cum să înțeleagă astăzi adventiștii simbolistica Zilei Ispășirii, că este vorba despre unirea dintre uman și divin, la fel ca în Isus, toți odată într-o singură zi, dacă ei cred că evreii au păzit și practicau LA LITERĂ ceremoniile simbolice din cadrul Zilei Ispășirii, așa cum scrie în Talmudul ebraic ?

    Nu există în Biblie două versete unde să scrie că evreii au păzit vreodată Ziua Ispășirii la Sanctuarul lui Dumnezeu, în timpul celor 1500 ani până l-au omorât cu pietre pe diaconul Ștefan ! Evreii nu au păzit NICIODATĂ Ziua Ispășirii la Sanctuarul lui Dumnezeu ! Adventiștii au păzit după 22 oct 1844 Ziua Ispășirii la Sanctuarul din Ceruri pentru cei morți în Hristos, dar unul după altul până în 1888 s-au întors toți la păzirea Paștelui și a Crăciunului la biserică, la fel ca toată lumea, până în ziua de astăzi. După 1888 până astăzi au mai fost foarte puțini adventiști care din când în când au păzit Ziua Ispășirii pentru cei vii la Sanctuarul din Ceruri.

    Pentru că Ziua Ispășirii nu funcționează după principiul „O păzești prosperi ! N-o păzești mori !”, ci după principiul „O generație de adventiști în viață își ia decizia în cunoștință de cauză că au sau n-au nevoie să fie făcuți părtași de natură divină toți odată într-o singură zi pentru ca Marea Controversă dintre Hristos și Satana să poată lua sfârșit ! Adventiștii nu bagă în seamă Ziua Ispășirii pentru cei vii, la fel ca toată lumea, și Satana rămâne Stăpânitorul lumii acesteia, cu nedreptățile, splendorile și absurdul ei !”

    Cred că Dumnezeu așteaptă de la fiecare adventist un răspuns inteligent la Invitația Lui la Nuntă, Cererea în căsătorie a Laodiceeei de către Isus Hristos. Dacă avea nevoie de roboți care respectă instrucțiuni, îl programa pe Lucifer să nu înceapă Marea Controversă, sau îi programa pe demoni să nu-l urmeze pe Satana, sau îi programa pe Adam și Eva să nu cadă în păcat etc. Inteligența implică libertate de gândire, libertate de alegere, libertate de conștiință. Cred că Dumnezeu a creat ființe inteligente care pot iubi, nu roboți fără suflet care execută un program.

    Totul este gata, veniți la Ziua Ispășirii pentru cei vii !

Fără Marea Controversă mare este taina întrupării lui Dumnezeu în Isus din Nazaret

 1Tim.3.16 BYZ (trad. mea după text NT Grec Bizantin eBiblia) Și fără Marea Controversă mare este taina evlaviei: Dumnezeu s-a manifestat în carne, justificat în Spirit, văzut de îngeri, predicat Neamurilor, crezut în cosmos și primit sus cu onoruri.

    Dar aici, jos pe Pământ, poporul lui Dumnezeu nu Îl crede, nu Îl primește cu dragoste și onoare, ba din contră, Îl primesc cu indiferență, batjocuri și ocări, AȘA CUM doresc Satana și demonii. Începând cu poporul Israel și terminând cu poporul Laodiceea.

HLL 132.1 (carte, ed.1990 D.Popa) Isus nu a lovit cu BICIUL, dar în mâna Lui BICIUL acela simplu, PĂREA CA O SABIE DE FOC. SLUJITORII TEMPLULUI, PREOȚII SPECULANȚI, samsarii și negustorii de vite împreună cu oile și boii lor, AU FUGIT DIN LOCUL ACELA cu unica dorință de a scăpa de prezența Lui acuzatoare...

DA177.3 (traducerea mea în limba română după fotocopie arhivată electronic archive.org, după carte prima ed.1898 limba engleză din Biblioteca Congresului SUA) În curățirea templului Isus își anunța misiunea Lui ca Mesia, și intrarea în lucrarea Lui. Templul acela, ridicat pentru locuirea prezenței divine, era destinat să fie O PARABOLĂ pentru Israel și pentru lume. Scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice a fost ca fiecare ființă creată, de la serafimul luminos și sfânt până la om, să fie un templu pentru locuirea Creatorului. Din cauza păcatului umanul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată și mânjită de rău, inima omului a încetat să reflecte slava Celui divin. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul Cerului este împlinit. Dumnezeu locuiește în umanitate, și prin harul salvator inima omului devine din nou templul lui Dumnezeu. Dumnezeu intenționa ca templul din Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt al fiecărui suflet. Dar evreii nu au înțeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte pentru Duhul Sfânt. Curțile templului din Ierusalim, pline de larma comerțului nesfânt, reprezenta prea bine templul inimii, mânjită de prezența patimilor senzuale și a gândurilor nesfinte. În curățirea templului de cumpărătorii și negustorii lumii, Isus și-a anunțat misiunea Lui de a curați inima de mânjitura păcatului - de dorințe pământești, plăceri egoiste, obiceiuri rele, care corup sufletul. 

    „Domnul pe care îl căutați, DEODATĂ va veni în templul Său, chiar mesagerul legământului, în care vă bucurați voi; iată El va veni, spune Domnul oștirilor. Dar cine va suporta ziua venirii Lui ? Și cine va sta când apare El ? Pentru că El este ca focul rafinăriei și ca soda caustică; El va fi meșterul care rafinează și purifică argintul: El va purifica pe fiii lui Levi, și îi va rafina ca pe aur și argint.” Mal.3.1-3     „Voi nu știți că sunteți meniți templul lui Dumnezeu și că Duhul Sfânt vrea să locuiască în voi ? Și dacă omul întinează templul lui Dumnezeu, acel om distruge pe Dumnezeu ?Pentru că templul lui Dumnezeu trebuie să fie sfânt, templu care ar trebui să fiți voi.” 1Cor3.16-17    Nici un om nu poate alunga singur gașca de golani care a pus stăpânire pe inima lui. Numai HRISTOS POATE CURĂȚA TEMPLUL SUFLETULUI. Dar El nu va forța intrarea. El nu vine în inimă cum a venit în templul din vechime; ci El pune „Iată Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și-Mi deschide, Eu voi veni în el.” Apoc.3.20    El va veni, nu numai pentru o zi, pentru că El zice: „Eu voi locui în ei, și voi umbla în ei, ... și ei (cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată în ziua Ispășirii pentru cei vii) vor fi (cu adevărat) poporul Meu.” 2Cor.6.16    „El va călca în picioare nelegiuirile voastre; și va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” Mica7.19    Prezența Lui va curați și va sfinți sufletul, astfel ca el să poată fi un templu sfânt în Domnul, și „o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.” Ef.2.21-22

DA179.2 (traducerea mea în limba română după fotocopie arhivată electronic archive.org, după carte prima ed.1898 limba engleză din Biblioteca Congresului SUA) Stăpâniți de groază, PREOȚII ȘI CONDUCĂTORII AU FUGIT DIN CURTEA TEMPLULUI și din fața privirii cercetătoare care le citea în inimă. În fuga lor au întâlnit pe alții care MERGEAU SPRE TEMPLU ȘI AU STĂRUIT DE EI SĂ SE ÎNTOARCĂ , POVESTINDU-LE CE AU VĂZUT ȘI AUZIT. Hristos privea la oamenii aceștia fugari cu multă milă pentru TEAMA ȘI NEȘTIINȚA LOR în ceea ce privește adevărata închinare. În scena aceasta El a văzut SIMBOLIZATĂ DEPORTAREA întregii națiuni iudaice din cauza nelegiuirii și nepocăinței ei.

    Isus privește la adventiști, care vor să păzească poruncile lui Dumnezeu de frică să nu-i ardă Dumnezeu în iad, cu multă milă pentru TEAMA ȘI NEȘTIINȚA LOR în ceea ce privește adevărata închinare. În scena aceasta El vede SIMBOLIZATĂ DEPORTAREA întregii națiuni laodiceene din cauza dezinteresului și necredinței ei, la fel cum a pățit națiunea iudaică.

„...El de la început a fost ucigaș...” Ioan8.44

    Evreii sunt biologic din sămânța lui Avraam, ei cred că sunt literal poporul lui Dumnezeu, pentru că sunt urmașii biologici ai lui Avraam. OMUL Isus Hristos le-a spus că „Voi aveți de tată pe diavolul...” Ioan8.44, și pentru aceasta „...acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, UN OM, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut” Ioan8.40. Evreii sunt ucigașii fizici ai lui Isus Hristos „pe OMUL acesta...voi l-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fără de Lege” Fapte2.23.

    Adventiștii sunt sămânța lui Avraam „...prin credința în Isus Hristos” Gal.3.26, ei cred că sunt spiritual poporul lui Dumnezeu, pentru că sunt urmașii spirituali ai lui Avraam. Martorul Credincios le-a spus că „nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol,” Apoc.3.17,  și pentru aceasta „...acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, UN OM, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut.” Ioan8.40. Adventiștii sunt ucigașii spirituali ai lui Isus Hristos, la Minneapolis în 1888 „dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor, ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat și iudeii” EGW Materiale 1888 1478.2.

   Satana este ucigașul Mielului lui Dumnezeu de la începutul Marii Controverse dintre Hristos și Satana. De aceea este scris despre el în Biblie „el de la început a fost ucigaș” Ioan8.44 și „...cartea vieții Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii” Apoc.13.8 Fidela.  

    Satana este un înger rău, nevăzut de oameni decât rareori, care a fost Lucifer, prima ființă creată de Dumnezeu heruvim ocrotitor lângă Tronul Lui. Tatăl și Fiul au explicat lui Lucifer de la început unde va duce rebeliunea lui, că Fiul va trebui să moară în locul lui, că vor mai muri și se vor chinui multe ființe împreună cu el. Lucifer a ales să se răscoale împotriva lui Dumnezeu, să se despartă de natura divină, a cerut plecarea Duhului Sfânt din templul inimii lui, și a spus tuturor îngerilor că dacă va muri, aceasta va fi pentru că Dumnezeu l-a omorât, l-a acuzat pe Dumnezeu că este un tiran care omoară pe toți cei care refuză locuirea Duhului lui Dumnezeu ca sistem de supraveghere, limitare și control, declanșând astfel Marea Controversă. Lucifer putea să ceară simplu deconectarea, fără să-L acuze pe Dumnezeu de moartea lui. 

    Ca să nu moară Satana instantaneu de moartea a doua, a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu, Singurul născut din Tatăl, A Doua Persoană a Dumnezeirii să moară de moartea a doua în locul ființelor despărțite de natura divină, și să le dea viața Lui, pentru ca aceștia să poată trăi până la sfârșitul Marii Controverse. O treime dintre îngerii de la Tronul lui Dumnezeu l-au crezut și l-au urmat pe Satana, cerând deconectarea de la Sursa Vieții ca și Satana, devenind demoni în rebeliune contra lui Dumnezeu. Dacă Satana era lăsat să moară de moartea a doua, toți îngerii s-ar fi temut de Dumnezeu, și ar fi crezut că Îl ascultă pe Dumnezeu de frică, și nu din dragoste ca până atunci.

    „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.” Ioan8.39, 

    „Voi îl aveți de tată pe Diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.” Ioan8.44

    „Apoi m-am uitat, și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său.” Apoc.14.1

    „Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Apoc.14.5

    Evreii mint, când spun că Isus Hristos este un simplu OM, care nu are natură divină, că Tatăl nu locuiește deplin în El. Evreii sunt de partea lui Satana în Marea Controversă, pentru că și ei contestă Neprihănirea lui Hristos prin locuirea Tatălui în templul inimii Lui, la fel ca și Satana. Evreii cred că pot trăi despărțiți de natura divină prin educație, cultură, voință și eforturi, la fel ca și Satana.

    Adventiștii mint, când spun că Isus Hristos este Dumnezeu, nu este OM, părtaș de natură divină, plin de Duhul Sfânt de la nașterea Lui din femeia păcătoasă Maria. Adventiștii sunt de partea lui Satana în Marea Controversă, pentru că și ei contestă Neprihănirea lui Hristos în legătură cu Legea, la fel ca și Satana. Adventiștii cred că pot trăi despărțiți de natura divină prin educație, cultură, voință și eforturi, la fel ca și Satana.

    Cei 144.000 care vor fi făcuți părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii vor fi cu adevărat Biserica lui Dumnezeu, Mireasa lui Hristos, singurii oameni care vor spune adevărul și numai adevărul care l-au auzit de la Dumnezeu în timpul Marii Strigări, singurii oameni care nu vor spune nici o minciună. Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3, Apoc.19, GC490, DA161, MH180, COL307.

    Totul este gata, poftiți la Nunta Mielului ! 

Lecţiile istoriei

Vineri, 5 octombrie 2007

__________________________________________

Robert J. Wieland

 

 

Domnul pe care declarăm că Îl slujim consideră că ar fi trebuit să învăţăm până acum lecţiile istoriei şi că generaţia noastră este gata pentru ultima lecţie – lecţie pregătitoare finalului de istorie:

“Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat…’ Ştiu faptele tale… Pentru că zici: ‘Sunt bogat, bunurile mi s-au înmulţit, şi nu duc lipsă de nimic,’ şi nu ştii că eşti [cel] ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol’” (Apoc. 3:14-17 – King James).

Încă nu ne cunoaştem “faptele,” sau istoria. De fapt, istoria noastră, aşa cum este ea privită de către universul ceresc, dezvăluie starea reală în care ne găsim, biserica ieşind în evidenţă, dintre toate cele şapte biserici, prin faptul că este “ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală. (Observaţi folosirea articolului grecesc ho, “cel, cea.”)

Care este adevărata noastră istorie? Oricât de neplăcută ar fi descoperirea lui, adevărul cere să fie privit cu sinceritate. S-au depus cele mai serioase şi persistente eforturi de a arăta că cei la care se face referire în următoarele citate nu reprezintă decât o minoritate. Cu părere de rău, întregul context al scrierilor lui Ellen G.White pe acest subiect arată că ei formează majoritatea conducerii bisericii – “îngerul Bisericii Laodicea”:

“Tot universul ceresc a fost martor la tratamentul ruşinos faţă de Isus Hristos, care era reprezentat de Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor, ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat iudeii” (Special Testimonies, Series A, No. 6, p. 20. Contextul se referă la 1888).

Citim cu groază o astfel de afirmaţie. Poate fi ea adevărată? Cum s-a putut întâmpla un lucru atât de îngrozitor? “Aşa ceva nu poate fi adevărat – cineva greşeşte undeva.” Aceasta este reacţia noastră obişnuită faţă de această afirmaţie şi faţă de altele asemănătoare. “Cineva a găsit o altă afirmaţie inspirată care o anulează pe aceasta,” ne apărăm noi . Pentru noi este la fel de dificil să facem faţă acestei realităţi cum a fost pentru Adam şi Eva să facă faţă vinei lor în Eden! Dar oricum, deşi noi putem ezita să recunoaştem realitatea, “tot universul ceresc a fost martor la tratamentul ruşinos.”

Ce spun cărţile cereşti despre acest păcat? După 5BC 1085, ele “înregistrează păcatele care ar fi fost comise, dacă ar fi existat ocazia.” Ce ar fi făcut fraţii noştri “dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor” în 1888? Cuvântul este clar: “Ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat iudeii.” Deoarece în cărţile cereşti se “înregistrează păcatele care ar fi fost comise, dacă ar fi existat ocazia,” este limpede că în ele se arată faptul că fraţii la care se face referire mai sus L-au tratat într-adevăr pe Hristos la fel cum L-au tratat iudeii. Cu alte cuvinte, într-un limbaj mai clar, ei “L-au străpuns,” ca să folosim expresia lui Zaharia (Zah 12:10).

Noi ne-am străduit din răsputeri să credem că pronumele “ei” se referă doar la “unii,” câţiva, care L-au tratat pe Isus aşa de dispreţuitor. Un tratat recent al istoriei noastre denominaţionale, foarte apreciat printre noi, se referă la ei ca fiind “mai puţin de douăzeci,” “nici măcar o pătrime din numărul total al participanţilor.” Şi din acei “câţiva,” “majoritatea celor care la început s-au împotrivit şi-au mărturisit greşeala în deceniul care a urmat anului 1888, în special în primii cinci ani, şi de atunci opoziţia lor a încetat” (vezi Movement of Destiny, pp. 367, 368, subliniere din original).

Cu alte cuvinte, Ellen White şi-a permis să facă atâta agitaţie pentru atitudinea şi acţiunile unei minorităţi nesemnificative de conducători, mai puţin de douăzeci, ca să fim exacţi. Şi a continuat să tune şi să fulgere împotriva acestui grup de conducători timp de un deceniu, declarând că ei au puterea de a împiedica să ajungă în biserică şi în lume binecuvântările ploii târzii şi ale marii strigări, deşi vasta majoritate a conducătorilor a acceptat, din toată inima şi cu entuziasm, solia!

Nu există nicio afirmaţie scrisă de Ellen White în care să spună că “unii” dintre conducătorii care au acceptat într-adevăr solia ar fi mulţi sau ar forma o majoritate. Fără excepţie, folosirea de către ea a cuvântului “unii” în raport cu aceia care au acceptat înseamnă “câţiva.”

Dar dincolo de orice dezbatere pe această temă domină realitatea copleşitoare că oricare ar fi fost reacţia faţă de solia 1888, bună sau rea, încheierea lucrării şi revenirea Domnului au fost mult întârziate.

Câți adventiști speră să facă parte dintre cei 144.000

https://www.adventistarchives.org/church-membership

Statistici Membri Biserică

1863 -          3.500

1888 -        26.112

1916 -      141.488

1945 -      576.378

1977 -   2.949.758

2023 - 22.785.195

    Pionierii adventiști nici nu-și puneau problema că nu vor face parte dintre cei 144.000, era speranța lor că ei vor fi în viață la Revenirea lui Isus pe nori, de aceea fuseseră excluși din bisericile protestante. La fel, și primii creștini, credeau că Isus va reveni în generația lor, de aceea au fost martirizați de către evrei și romani. 

    Când numărul adventiștilor s-a apropiat de cifra 144.000 și timpul trecea tot mai mult după 1844, liderii au văzut și au înțeles că nu toți adventiștii vor fi biruitori și mântuiți, și au început să-și pună problema cum să-i țină în aceeași biserică pe adventiștii nominali, interesați sau posesori de bani, prestigiu social, mântuire personală, pâine și pește, împreună cu adventiștii interesați de Adevăr și de Onoarea lui Dumnezeu în Marea Controversă.

    Aceeași problemă au avut-o episcopii creștini din Evul Mediu. Ei au construit cu migală și pricepere o teologie și o disciplină eclesiastică, plecând de la Biblie, un Sistem Eclesiastic care să satisfacă și pe unii și pe alții. Resentimentele și tensiunile dintre membri le-au re-direcționat prin Cruciade Organizate Legal împotriva celor care au încercat să le conteste autoritatea, teologia și disciplina în biserici sau în societate.

   Majoritatea covârșitoare a adventiștilor de astăzi nu mai sunt interesați de doctrina Generației Finale fără de Păcat pe Pământ ÎNAINTE  de Revenirea lui Isus. Generația Finală care va trăi fără de Păcat înainte de Revenirea lui Isus, mai este susținută doar ici și colo de câțiva conservatori din biserică, dar contestată masiv de adventiștii liberali, mai bine situați ierarhic, material și social în BAZS. Se poate înțelege această opoziție dacă se are în vedere că de peste 136 ani, adventiștii care au susținut doctrina Generației Finale, nu au putut demonstra în practica bisericii că pot ajunge să trăiască fără păcat pe Pământ prin metodele propuse de ei, educație, cultură, voință și eforturi. Cu timpul, majoritatea conservatorilor, sau copiii lor, au trecut în tabăra liberalilor, tocmai din acest motiv enunțat mai sus.

    Când Sabatul trecut un vorbitor adventist a întrebat într-o comunitate adventistă dintr-un mare oraș din România, „am vrea să facem parte din această generație (finală) ?”, nu s-a auzit nici un răspuns ! Faptul că astăzi Domnul Isus nu a revenit încă pe norii cerului, este în sine un răspuns, că adventiștii, cei 144.000 dintre ei,  încă nu sunt pregătiți să trăiască fără păcat pe Pământ, au încă nevoie de Marele Preot Isus ca Mijlocitor în Sanctuarul de Sus.

    Cred că cei 144.000, Mireasa, vor deveni părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii, Nunta Mielului. Atunci vor primi haina de nuntă, Caracterul lui Dumnezeu, prin instalarea Duhului Sfânt în templul inimii, prin lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, după principiul „El zice, și ce poruncește ia ființă”. Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3.1-3, Apoc.19, GC426, GC490, DA161, COL307, MH180