Urâciunea pustiirii

   „M-am întors să privesc la gruparea care rămăsese plecată înaintea tronului. Ei nu știau că Isus a plecat. Satana s-a prezentat așezat pe tron, încercând să ducă mai departe lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind spre tron și rugându-se: ‘Tată, dă-ne duhul Tău!’ Atunci Satana a suflat asupra lor influenţa lui nesfântă. În ea era lumină și multă putere, dar nu dragoste scumpă, bucurie și pace. Scopul lui Satana era să-i ţină în amăgire, și să-i atragă înapoi prin amăgire pe copiii lui Dumnezeu” (The Day-Star, 14 martie 1846).
 
   Dacă revenirea lui Hristos nu poate avea loc fără Nunta Mielului, tot așa maturizarea Miresei nu se poate realiza fără înţelegerea acestei devastatoare amăgiri operată în Sanctuar. În 1844, când Hristos a părăsit lucrarea din Sfânta, un mic grup de credincioși L-au urmat în Sfânta Sfintelor prin credinţă. Dar ei nu au știut ce se întâmplă în Sfânta odată cu plecarea lor. Nu au înţeles că acolo se instaurase taina nelegiuirii, urâciunea pustiirii, cu Baal dându-se drept Hristos și devenind campionul îndreptăţirii prin credinţă. Acest grup de credincioși au așteptat, în credinţa că Hristos îi va invita repede la lucrarea pe care El o realiza în Sfânta Sfintelor.
  
   Dar deoarece Mirele zăbovea, după opinia lor, ei au fost amăgiţi să se întoarcă la prima fază a lucrării lui Hristos, preluată acum de Satana. Ascultaţi: „Am văzut cum unul după altul părăseau gruparea celor care se rugau lui Isus în Sfânta Sfintelor, și mergeau să se alăture celor dinaintea tronului; și imediat primeau influenţa nesfântă a lui Satana” (The Day-Star, 14 martie 1846).
 
   Viziunea aceasta este o hartă extrem de precisă a realităţilor prezente. Poporul advent devenit între timp Biserica Adventistă nu știe că se află sub magia „influenţei nesfinte” a lui Baal mascat în Hristos. De aceea continuă să strige „Tată, dă-ne duhul Tău” către un tron pe care Hristos l-a părăsit de peste un secol și jumătate, în ciuda serioaselor avertismente pe care le-a primit de atunci încoace.
 
   Iată câteva dintre ele, care completează precis tragedia din viziunea primordială a tronurilor:
   „Biserica a întors spatele călăuzirii lui Hristos, Conducătorul ei, şi se îndreaptă repede spre Egipt” (5 T 217).
   „A avut loc o despărţire de Dumnezeu, iar lucrarea zeloasă de pocăinţă şi întoarcere la dragostea dintâi încă nu s-a produs” (The 1888 EGW Materials, 948).
   „Baal va fi scopul, credinţa, religia unui dureros de mare număr dintre noi” (The 1888 EGW Materials, 948).
   „Mulţi vor sta la amvoanele noastre cu făclia profeţiei false în mâinile lor, aprinsă de la torţa demonică a lui Satana” (TM 409)
 
   Acum 2000 de ani, Hristos a vorbit generaţiei noastre despre această teribilă realitate, în cuvinte cât se poate de clare: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul. De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „așezată în Locul Sfânt” – cine citește să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi” (Mat 24:14.15).

   Declaraţia aceasta din versetul 15 a stat ani de zile în hibernare, și nu a fost înţeleasă deoarece viziunea celor două tronuri a fost neutralizată prin amputarea ultimei ei părţi, în care se descrie exact traiectoria bisericii de după 1888. În plus, ea nu a avut puterea să ne impresioneze deoarece Hristos folosește expresiile vremii Lui vorbind despre cele două încăperi ale Sanctuarului.
 
   Noi astăzi spunem „Sfânta” și „Sfânta Sfintelor,” dar autorii cărţilor biblice folosesc expresiile „Locul Sfânt” și „Locul Preasfânt.” (1)

   Prin urmare, Domnul Hristos a spus așa: „Când veţi vedea urâciunea pustiirii așezată în Sfânta…” Aceasta se referă exact la viziunea tronurilor, și mesajul este clar: „Când vi se vor deschide ochii să vedeţi că vă aflaţi în Sfânta, unde Satana joacă rolul lui Hristos și suflă asupra voastră influenţa lui nesfântă, atunci să știţi că sfârșitul este aproape.”

   Vă rog să remarcaţi, Hristos nu spune că „urâciunea pustiirii” se va așeza în Sfânta atunci, în vremea sfârșitului. Ea este deja așezată acolo, iar sfârșitul va veni când noi o vom vedea așezată acolo. Cu alte cuvinte, când vi se vor deschide ochii să înţelegeţi că Baal v-a păcălit și pe voi ca și pe părinţii voștri spirituali din trecut, atunci veţi părăsi Babilonul și vă veţi întoarce în patria voastră, care este Sfânta Sfintelor, locul unde omenescul și divinul se unesc.

   Acesta este factorul determinant care produce maturizarea Miresei lui Hristos. Așa se explică afirmaţia inspirată că solia 1888 este începutul luminii îngerului din Apocalips 18, care nu degeaba strigă: „Babilonul a ajuns o locuinţă a demonilor… ieșiţi din el, poporul Meu!” Este ultima chemare a cerului să părăsim Sfânta și să trecem în Sfânta Sfintelor, acolo unde are loc Nunta.

   Doar așa se explică de ce este necesar să trimită cerul, înainte de a veni „ziua aceea mare și înfricoșată,” pe Ilie, profetul specializat în demascarea închinării la Baal. Doar ochiul lui perceptiv poate sesiza vicleana ţesătorie prin care Baal deghizat în Hristos ne ţine plecaţi în faţa unei lucrări pe care Hristos a părăsit-o demult.

   În acest context, redeșteptarea înseamnă să deschidem ochii să vedem că „urâciunea pustiirii” se află demult așezată în Sfânta, prezentându-se ca fiind lucrarea autentică a lui Dumnezeu.

   Iar reforma înseamnă să părăsim Sfânta și să trecem în Sfânta Sfintelor, adică să înţelegem că Hristos așteaptă să ne facă părtași de natură divină, să unească omenescul cu divinul, să încheie Marea Zi a Ispășirii cu generaţia în viaţă a poporului Său.

   Toţi cei care vor vedea „urâciunea pustiirii” așezată în Sfânta vor fugi la „muntele casei Domnului,” la scopul etern al lui Dumnezeu descoperit în Sanctuar, evitând astfel să piară în ruinele Babilonului cel mare, pe care biserica visează astăzi să-l vindece, și să producă mileniul de aur pe pământ alături de bisericile surori.

   Babilonul nu poate fi vindecat (Ier 51:9), iar „urâciunea pustiirii” va spulbera civilizaţia umană și viaţa de pe Planeta Pământ, cu binecuvântarea bisericii lui Dumnezeu și a „îngerului bisericii Laodicea,” înger care se dovedește mai convins ca niciodată că este bogat și nu duce lipsă de nimic.

   „Cine citește, să înţeleagă.”
_____________________
Note:
(1)  Câteva pasaje în care putem observa că autorii Bibliei
folosesc expresia „Locul Sfânt” când vorbesc despre Sfânta, prima
încăpere a Sanctuarului: Numeri 28:7; 1 Împărați 8:8; Ezechiel
42:14; Pavel vorbește la fel în Evrei 9:2.

   Articol preluat din
http://www.gsm1888.ro/carti.html