Fără Marea Controversă mare este taina întrupării lui Dumnezeu în Isus din Nazaret

 1Tim.3.16 BYZ (trad. mea după text NT Grec Bizantin eBiblia) Și fără Marea Controversă mare este taina evlaviei: Dumnezeu s-a manifestat în carne, justificat în Spirit, văzut de îngeri, predicat Neamurilor, crezut în cosmos și primit sus cu onoruri.

    Dar aici, jos pe Pământ, poporul lui Dumnezeu nu Îl crede, nu Îl primește cu dragoste și onoare, ba din contră, Îl primesc cu indiferență, batjocuri și ocări, AȘA CUM doresc Satana și demonii. Începând cu poporul Israel și terminând cu poporul Laodiceea.

HLL 132.1 (carte, ed.1990 D.Popa) Isus nu a lovit cu BICIUL, dar în mâna Lui BICIUL acela simplu, PĂREA CA O SABIE DE FOC. SLUJITORII TEMPLULUI, PREOȚII SPECULANȚI, samsarii și negustorii de vite împreună cu oile și boii lor, AU FUGIT DIN LOCUL ACELA cu unica dorință de a scăpa de prezența Lui acuzatoare...

DA177.3 (traducerea mea în limba română după fotocopie arhivată electronic archive.org, după carte prima ed.1898 limba engleză din Biblioteca Congresului SUA) În curățirea templului Isus își anunța misiunea Lui ca Mesia, și intrarea în lucrarea Lui. Templul acela, ridicat pentru locuirea prezenței divine, era destinat să fie O PARABOLĂ pentru Israel și pentru lume. Scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice a fost ca fiecare ființă creată, de la serafimul luminos și sfânt până la om, să fie un templu pentru locuirea Creatorului. Din cauza păcatului umanul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată și mânjită de rău, inima omului a încetat să reflecte slava Celui divin. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul Cerului este împlinit. Dumnezeu locuiește în umanitate, și prin harul salvator inima omului devine din nou templul lui Dumnezeu. Dumnezeu intenționa ca templul din Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt al fiecărui suflet. Dar evreii nu au înțeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte pentru Duhul Sfânt. Curțile templului din Ierusalim, pline de larma comerțului nesfânt, reprezenta prea bine templul inimii, mânjită de prezența patimilor senzuale și a gândurilor nesfinte. În curățirea templului de cumpărătorii și negustorii lumii, Isus și-a anunțat misiunea Lui de a curați inima de mânjitura păcatului - de dorințe pământești, plăceri egoiste, obiceiuri rele, care corup sufletul. 

    „Domnul pe care îl căutați, DEODATĂ va veni în templul Său, chiar mesagerul legământului, în care vă bucurați voi; iată El va veni, spune Domnul oștirilor. Dar cine va suporta ziua venirii Lui ? Și cine va sta când apare El ? Pentru că El este ca focul rafinăriei și ca soda caustică; El va fi meșterul care rafinează și purifică argintul: El va purifica pe fiii lui Levi, și îi va rafina ca pe aur și argint.” Mal.3.1-3     „Voi nu știți că sunteți meniți templul lui Dumnezeu și că Duhul Sfânt vrea să locuiască în voi ? Și dacă omul întinează templul lui Dumnezeu, acel om distruge pe Dumnezeu ?Pentru că templul lui Dumnezeu trebuie să fie sfânt, templu care ar trebui să fiți voi.” 1Cor3.16-17    Nici un om nu poate alunga singur gașca de golani care a pus stăpânire pe inima lui. Numai HRISTOS POATE CURĂȚA TEMPLUL SUFLETULUI. Dar El nu va forța intrarea. El nu vine în inimă cum a venit în templul din vechime; ci El pune „Iată Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și-Mi deschide, Eu voi veni în el.” Apoc.3.20    El va veni, nu numai pentru o zi, pentru că El zice: „Eu voi locui în ei, și voi umbla în ei, ... și ei (cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată în ziua Ispășirii pentru cei vii) vor fi (cu adevărat) poporul Meu.” 2Cor.6.16    „El va călca în picioare nelegiuirile voastre; și va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” Mica7.19    Prezența Lui va curați și va sfinți sufletul, astfel ca el să poată fi un templu sfânt în Domnul, și „o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.” Ef.2.21-22

DA179.2 (traducerea mea în limba română după fotocopie arhivată electronic archive.org, după carte prima ed.1898 limba engleză din Biblioteca Congresului SUA) Stăpâniți de groază, PREOȚII ȘI CONDUCĂTORII AU FUGIT DIN CURTEA TEMPLULUI și din fața privirii cercetătoare care le citea în inimă. În fuga lor au întâlnit pe alții care MERGEAU SPRE TEMPLU ȘI AU STĂRUIT DE EI SĂ SE ÎNTOARCĂ , POVESTINDU-LE CE AU VĂZUT ȘI AUZIT. Hristos privea la oamenii aceștia fugari cu multă milă pentru TEAMA ȘI NEȘTIINȚA LOR în ceea ce privește adevărata închinare. În scena aceasta El a văzut SIMBOLIZATĂ DEPORTAREA întregii națiuni iudaice din cauza nelegiuirii și nepocăinței ei.

    Isus privește la adventiști, care vor să păzească poruncile lui Dumnezeu de frică să nu-i ardă Dumnezeu în iad, cu multă milă pentru TEAMA ȘI NEȘTIINȚA LOR în ceea ce privește adevărata închinare. În scena aceasta El vede SIMBOLIZATĂ DEPORTAREA întregii națiuni laodiceene din cauza dezinteresului și necredinței ei, la fel cum a pățit națiunea iudaică.

„...El de la început a fost ucigaș...” Ioan8.44

    Evreii sunt biologic din sămânța lui Avraam, ei cred că sunt literal poporul lui Dumnezeu, pentru că sunt urmașii biologici ai lui Avraam. OMUL Isus Hristos le-a spus că „Voi aveți de tată pe diavolul...” Ioan8.44, și pentru aceasta „...acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, UN OM, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut” Ioan8.40. Evreii sunt ucigașii fizici ai lui Isus Hristos „pe OMUL acesta...voi l-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fără de Lege” Fapte2.23.

    Adventiștii sunt sămânța lui Avraam „...prin credința în Isus Hristos” Gal.3.26, ei cred că sunt spiritual poporul lui Dumnezeu, pentru că sunt urmașii spirituali ai lui Avraam. Martorul Credincios le-a spus că „nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol,” Apoc.3.17,  și pentru aceasta „...acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, UN OM, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut.” Ioan8.40. Adventiștii sunt ucigașii spirituali ai lui Isus Hristos, la Minneapolis în 1888 „dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor, ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat și iudeii” EGW Materiale 1888 1478.2.

   Satana este ucigașul Mielului lui Dumnezeu de la începutul Marii Controverse dintre Hristos și Satana. De aceea este scris despre el în Biblie „el de la început a fost ucigaș” Ioan8.44 și „...cartea vieții Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii” Apoc.13.8 Fidela.  

    Satana este un înger rău, nevăzut de oameni decât rareori, care a fost Lucifer, prima ființă creată de Dumnezeu heruvim ocrotitor lângă Tronul Lui. Tatăl și Fiul au explicat lui Lucifer de la început unde va duce rebeliunea lui, că Fiul va trebui să moară în locul lui, că vor mai muri și se vor chinui multe ființe împreună cu el. Lucifer a ales să se răscoale împotriva lui Dumnezeu, să se despartă de natura divină, a cerut plecarea Duhului Sfânt din templul inimii lui, și a spus tuturor îngerilor că dacă va muri, aceasta va fi pentru că Dumnezeu l-a omorât, l-a acuzat pe Dumnezeu că este un tiran care omoară pe toți cei care refuză locuirea Duhului lui Dumnezeu ca sistem de supraveghere, limitare și control, declanșând astfel Marea Controversă. Lucifer putea să ceară simplu deconectarea, fără să-L acuze pe Dumnezeu de moartea lui. 

    Ca să nu moară Satana instantaneu de moartea a doua, a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu, Singurul născut din Tatăl, A Doua Persoană a Dumnezeirii să moară de moartea a doua în locul ființelor despărțite de natura divină, și să le dea viața Lui, pentru ca aceștia să poată trăi până la sfârșitul Marii Controverse. O treime dintre îngerii de la Tronul lui Dumnezeu l-au crezut și l-au urmat pe Satana, cerând deconectarea de la Sursa Vieții ca și Satana, devenind demoni în rebeliune contra lui Dumnezeu. Dacă Satana era lăsat să moară de moartea a doua, toți îngerii s-ar fi temut de Dumnezeu, și ar fi crezut că Îl ascultă pe Dumnezeu de frică, și nu din dragoste ca până atunci.

    „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.” Ioan8.39, 

    „Voi îl aveți de tată pe Diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.” Ioan8.44

    „Apoi m-am uitat, și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său.” Apoc.14.1

    „Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Apoc.14.5

    Evreii mint, când spun că Isus Hristos este un simplu OM, care nu are natură divină, că Tatăl nu locuiește deplin în El. Evreii sunt de partea lui Satana în Marea Controversă, pentru că și ei contestă Neprihănirea lui Hristos prin locuirea Tatălui în templul inimii Lui, la fel ca și Satana. Evreii cred că pot trăi despărțiți de natura divină prin educație, cultură, voință și eforturi, la fel ca și Satana.

    Adventiștii mint, când spun că Isus Hristos este Dumnezeu, nu este OM, părtaș de natură divină, plin de Duhul Sfânt de la nașterea Lui din femeia păcătoasă Maria. Adventiștii sunt de partea lui Satana în Marea Controversă, pentru că și ei contestă Neprihănirea lui Hristos în legătură cu Legea, la fel ca și Satana. Adventiștii cred că pot trăi despărțiți de natura divină prin educație, cultură, voință și eforturi, la fel ca și Satana.

    Cei 144.000 care vor fi făcuți părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii vor fi cu adevărat Biserica lui Dumnezeu, Mireasa lui Hristos, singurii oameni care vor spune adevărul și numai adevărul care l-au auzit de la Dumnezeu în timpul Marii Strigări, singurii oameni care nu vor spune nici o minciună. Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3, Apoc.19, GC490, DA161, MH180, COL307.

    Totul este gata, poftiți la Nunta Mielului ! 

Lecţiile istoriei

Vineri, 5 octombrie 2007

__________________________________________

Robert J. Wieland

 

 

Domnul pe care declarăm că Îl slujim consideră că ar fi trebuit să învăţăm până acum lecţiile istoriei şi că generaţia noastră este gata pentru ultima lecţie – lecţie pregătitoare finalului de istorie:

“Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat…’ Ştiu faptele tale… Pentru că zici: ‘Sunt bogat, bunurile mi s-au înmulţit, şi nu duc lipsă de nimic,’ şi nu ştii că eşti [cel] ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol’” (Apoc. 3:14-17 – King James).

Încă nu ne cunoaştem “faptele,” sau istoria. De fapt, istoria noastră, aşa cum este ea privită de către universul ceresc, dezvăluie starea reală în care ne găsim, biserica ieşind în evidenţă, dintre toate cele şapte biserici, prin faptul că este “ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală. (Observaţi folosirea articolului grecesc ho, “cel, cea.”)

Care este adevărata noastră istorie? Oricât de neplăcută ar fi descoperirea lui, adevărul cere să fie privit cu sinceritate. S-au depus cele mai serioase şi persistente eforturi de a arăta că cei la care se face referire în următoarele citate nu reprezintă decât o minoritate. Cu părere de rău, întregul context al scrierilor lui Ellen G.White pe acest subiect arată că ei formează majoritatea conducerii bisericii – “îngerul Bisericii Laodicea”:

“Tot universul ceresc a fost martor la tratamentul ruşinos faţă de Isus Hristos, care era reprezentat de Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor, ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat iudeii” (Special Testimonies, Series A, No. 6, p. 20. Contextul se referă la 1888).

Citim cu groază o astfel de afirmaţie. Poate fi ea adevărată? Cum s-a putut întâmpla un lucru atât de îngrozitor? “Aşa ceva nu poate fi adevărat – cineva greşeşte undeva.” Aceasta este reacţia noastră obişnuită faţă de această afirmaţie şi faţă de altele asemănătoare. “Cineva a găsit o altă afirmaţie inspirată care o anulează pe aceasta,” ne apărăm noi . Pentru noi este la fel de dificil să facem faţă acestei realităţi cum a fost pentru Adam şi Eva să facă faţă vinei lor în Eden! Dar oricum, deşi noi putem ezita să recunoaştem realitatea, “tot universul ceresc a fost martor la tratamentul ruşinos.”

Ce spun cărţile cereşti despre acest păcat? După 5BC 1085, ele “înregistrează păcatele care ar fi fost comise, dacă ar fi existat ocazia.” Ce ar fi făcut fraţii noştri “dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor” în 1888? Cuvântul este clar: “Ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat iudeii.” Deoarece în cărţile cereşti se “înregistrează păcatele care ar fi fost comise, dacă ar fi existat ocazia,” este limpede că în ele se arată faptul că fraţii la care se face referire mai sus L-au tratat într-adevăr pe Hristos la fel cum L-au tratat iudeii. Cu alte cuvinte, într-un limbaj mai clar, ei “L-au străpuns,” ca să folosim expresia lui Zaharia (Zah 12:10).

Noi ne-am străduit din răsputeri să credem că pronumele “ei” se referă doar la “unii,” câţiva, care L-au tratat pe Isus aşa de dispreţuitor. Un tratat recent al istoriei noastre denominaţionale, foarte apreciat printre noi, se referă la ei ca fiind “mai puţin de douăzeci,” “nici măcar o pătrime din numărul total al participanţilor.” Şi din acei “câţiva,” “majoritatea celor care la început s-au împotrivit şi-au mărturisit greşeala în deceniul care a urmat anului 1888, în special în primii cinci ani, şi de atunci opoziţia lor a încetat” (vezi Movement of Destiny, pp. 367, 368, subliniere din original).

Cu alte cuvinte, Ellen White şi-a permis să facă atâta agitaţie pentru atitudinea şi acţiunile unei minorităţi nesemnificative de conducători, mai puţin de douăzeci, ca să fim exacţi. Şi a continuat să tune şi să fulgere împotriva acestui grup de conducători timp de un deceniu, declarând că ei au puterea de a împiedica să ajungă în biserică şi în lume binecuvântările ploii târzii şi ale marii strigări, deşi vasta majoritate a conducătorilor a acceptat, din toată inima şi cu entuziasm, solia!

Nu există nicio afirmaţie scrisă de Ellen White în care să spună că “unii” dintre conducătorii care au acceptat într-adevăr solia ar fi mulţi sau ar forma o majoritate. Fără excepţie, folosirea de către ea a cuvântului “unii” în raport cu aceia care au acceptat înseamnă “câţiva.”

Dar dincolo de orice dezbatere pe această temă domină realitatea copleşitoare că oricare ar fi fost reacţia faţă de solia 1888, bună sau rea, încheierea lucrării şi revenirea Domnului au fost mult întârziate.

Câți adventiști speră să facă parte dintre cei 144.000

https://www.adventistarchives.org/church-membership

Statistici Membri Biserică

1863 -          3.500

1888 -        26.112

1916 -      141.488

1945 -      576.378

1977 -   2.949.758

2023 - 22.785.195

    Pionierii adventiști nici nu-și puneau problema că nu vor face parte dintre cei 144.000, era speranța lor că ei vor fi în viață la Revenirea lui Isus pe nori, de aceea fuseseră excluși din bisericile protestante. La fel, și primii creștini, credeau că Isus va reveni în generația lor, de aceea au fost martirizați de către evrei și romani. 

    Când numărul adventiștilor s-a apropiat de cifra 144.000 și timpul trecea tot mai mult după 1844, liderii au văzut și au înțeles că nu toți adventiștii vor fi biruitori și mântuiți, și au început să-și pună problema cum să-i țină în aceeași biserică pe adventiștii nominali, interesați sau posesori de bani, prestigiu social, mântuire personală, pâine și pește, împreună cu adventiștii interesați de Adevăr și de Onoarea lui Dumnezeu în Marea Controversă.

    Aceeași problemă au avut-o episcopii creștini din Evul Mediu. Ei au construit cu migală și pricepere o teologie și o disciplină eclesiastică, plecând de la Biblie, un Sistem Eclesiastic care să satisfacă și pe unii și pe alții. Resentimentele și tensiunile dintre membri le-au re-direcționat prin Cruciade Organizate Legal împotriva celor care au încercat să le conteste autoritatea, teologia și disciplina în biserici sau în societate.

   Majoritatea covârșitoare a adventiștilor de astăzi nu mai sunt interesați de doctrina Generației Finale fără de Păcat pe Pământ ÎNAINTE  de Revenirea lui Isus. Generația Finală care va trăi fără de Păcat înainte de Revenirea lui Isus, mai este susținută doar ici și colo de câțiva conservatori din biserică, dar contestată masiv de adventiștii liberali, mai bine situați ierarhic, material și social în BAZS. Se poate înțelege această opoziție dacă se are în vedere că de peste 136 ani, adventiștii care au susținut doctrina Generației Finale, nu au putut demonstra în practica bisericii că pot ajunge să trăiască fără păcat pe Pământ prin metodele propuse de ei, educație, cultură, voință și eforturi. Cu timpul, majoritatea conservatorilor, sau copiii lor, au trecut în tabăra liberalilor, tocmai din acest motiv enunțat mai sus.

    Când Sabatul trecut un vorbitor adventist a întrebat într-o comunitate adventistă dintr-un mare oraș din România, „am vrea să facem parte din această generație (finală) ?”, nu s-a auzit nici un răspuns ! Faptul că astăzi Domnul Isus nu a revenit încă pe norii cerului, este în sine un răspuns, că adventiștii, cei 144.000 dintre ei,  încă nu sunt pregătiți să trăiască fără păcat pe Pământ, au încă nevoie de Marele Preot Isus ca Mijlocitor în Sanctuarul de Sus.

    Cred că cei 144.000, Mireasa, vor deveni părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii, Nunta Mielului. Atunci vor primi haina de nuntă, Caracterul lui Dumnezeu, prin instalarea Duhului Sfânt în templul inimii, prin lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, după principiul „El zice, și ce poruncește ia ființă”. Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3.1-3, Apoc.19, GC426, GC490, DA161, COL307, MH180

Câteva gânduri despre Prima Viziune EGW

EGW „Experiențe și Viziuni” ed.Viață și Sănătate 2002, p.38

   „În timp ce mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea și părea că mă înalț din ce în ce mai sus, mult deasupra acestei lumi întunecate.”

    Profetul descrie în cuvintele lui ce a simțit când a intrat în viziune, i se părea că se ridică deasupra acestei lumi întunecate. Probabil așa ar descrie un cosmonaut de astăzi călătoria spre Stația Spațială Internațională pe deasupra părții umbrite a planetei Pământ. Dar noi putem interpreta și simbolic aceste cuvinte, anume că mintea Profetului a fost ridicată de la problemele și josnicia acestei lumi, la strălucirea și perfecțiunea lumii viitoare.

    „M-am întors să mă uit după poporul advent în lume, dar nu i-am putut găsi, când un glas mi-a spus: „Privește din nou și uită-te puțin mai sus”. Apoi mi-am ridicat privirile și am văzut o cărare dreaptă și îngustă care se înălța deasupra lumii.

    În viziune EGW și-a întors privirile spre locul de unde se ridicase, ca să vadă unde este poporul advent. De aici devine evident că scopul lui Dumnezeu nu este de a localiza fizic, literal, poziția geografică a poporului advent, ci poziția lor spirituală, anume mentalitatea și concepția lor despre Marea Controversă. Expresiile „sus” și „jos” cred că vor să exprime nu locația literală, fizică în spațiu, cât poziția spirituală față de concepțiile cerești, față de gândirea lui Dumnezeu, de „mai aproape” sau „mai departe” de gândul lui Hristos. EGW a văzut în viziune deasupra lumii o cărare corectă și îngustă. Traducătorii EGW au preferat sensul „dreaptă” al cuvântului englez „straight”, dar acesta mai poate fi tradus cu „direct, sincer, heterosexual, corect, normal”. Ne este familiară expresia „îngustă este calea”, comparativ cu „lată este calea care duce la pierzare”, din Mat.7.13-14. Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie pe calea cea corectă și îngustă, iar lumea pe calea cea incorectă dar largă, la mare diferență de atitudine spirituală, de mentalitate, de concepții. Interesant că EGW era „mult deasupra acestei lumi”, în timp ce vocea i-a spus să caute poporul advent doar „puțin mai sus” decât lumea, ca și concepție. Puțin mai înainte în cartea citată, tot în capitolul „Prima mea viziune”, EGW spune că „Am încercat să aduc înapoi un raport bun și câțiva struguri din Canaanul ceresc, pentru care mulți m-ar omorî cu pietre.” La sfârșitul acestui capitol, tot EGW spune „După scurt timp, s-a spus peste tot că viziunile erau rezultatul mesmerismului și mulți adventiști au fost gata să creadă și să transmită mai departe aceste păreri.” și „Dacă aveam o viziune în adunare, mulți spuneau că era un entuziasm nefiresc și că cineva mă hipnotizase.” și „Toate aceste lucruri au apăsat greu asupra spiritului meu și, în confuzia creată, eram uneori ispitită să mă îndoiesc de propria-mi experiență.”

    „Poporul advent călătorea pe această cărare către cetatea care se afla la celălalt capăt al drumului.”

    Era tot poporul advent din acel timp localizat într-un singur punct geografic, pe o anumită potecă fizică pe un munte anume din acel punct geografic, cum ar sugera interpretarea literală a viziunii ? Sau poporul advent din viitor ? Adică noi în prezent ? Clar că nu am fost, și nu suntem adunați fizic, literal, toți adventiștii pe un pod aerian îngust prin atmosferă, mergând spre o cetate fizică undeva în Spațiu la câțiva ani lumină de Pământ în direcția constelației Orion ! În interpretarea simbolică, acceptabilă unei minți raționale, cărarea aceasta spre Noul Ierusalim simbolizează o călătorie spirituală în timp, o schimbare în timp a concepțiilor, a mentalității, a înțelegerii. Deci cetatea care este la capătul acestei căi, Noul Ierusalim, ținta călătoriei poporului advent, eu cred că simbolizează pe cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată la sfârșitul Zilei Ispășirii pentru cei vii Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3, Apoi.19, GC490, DA161, MH180, COL307. Poporul advent era puțin mai sus decât lumea pentru că acceptaseră că Isus va termina ispășirea în viitor pentru ei ca Mare Preot în Sfânta Sfintelor, în timp ce lumea știe, pentru că așa le-au spus creștinii de 2000 de ani, că Isus a făcut ispășirea pentru credincioși la trecut ca Jertfă de Ispășire afară din Ierusalimul fizic din Palestina.

    „Ei au avut o lumină puternică, pusă la începutul cărării, în spatele lor, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopții.”

    „Pentru că mirele zăbovea, toate au ațipit și au adormit. La miezul nopții s-a auzit o strigare: Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare ! Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele”. (Mat.25.5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre data fixată pentru prima dată, pentru sfârșitul celor 2300 zile și toamna aceluiași an, timp hotărât ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită chiar cu cuvintele Scripturii: Iată, mirele vine !”. (EGW „Tragedia Veacurilor” ed.AZS 1981, p.365)

    Corelând cele două explicații EGW, vedem mai clar sensul figurat al viziunii referitoare la „cărarea îngustă deasupra lumii”, „strigătul de la miezul nopții” „lumină puternică, pusă la începutul cărării, în spatele lor”, se referă în mod figurat la timp, „în vara anului 1844”, atunci consideră îngerul că începe călătoria spirituală a poporului advent. „În spate”, la figurat simbolizează „în trecut”, față de momentul când viziunea a fost dată lui EGW, în decembrie 1844, vara anului 1844 este timp trecut.

    „Această lumină strălucea pe toată cărarea și îi ajuta să vadă pe unde merg, ca să nu se poticnească.”

    Aici se confirmă iarăși interpretarea figurată a viziunii, folosind simbolistica lumină puternică = strigătul de la miezul nopții. Vestirea poporului advent din vara 1844 că Nunta Mielului este iminentă, va continua să lumineze înțelegerea adventiștilor pe calea spirituală până la maturizarea deplină a celor 144.000. În această lumină li se recomandă adventiștilor să rămână, ca să nu întârzie încheierea Mării Controverse.

    „Dacă își țineau ochii fixați asupra lui Isus, care era exact în fața lor, călăuzind-i către cetate, erau în siguranță.”

    Simbolic, „ochii fixați asupra lui Isus”, cred că înseamnă a-L urma prin credință pe Isus în lucrarea Lui de Ispășire pe care o desfășoară în Sfânta Sfintelor din Ceruri. Adventiștii de astăzi practic au părăsit această înțelegere a Sanctuarului din Ceruri, ca să fie în siguranță în această lume, dar nu mai sunt în siguranță în ceea ce privește încheierea Marii Controverse, ajungerea la plinătatea lui Hristos a celor 144.000.

    „Curând însă, unii au obosit și au spus că cetatea era departe și că se așteptaseră ca la acea dată să fi intrat în ea. Apoi Isus îi încuraja ridicând brațul Său glorios drept, iar de la acest braț a ieșit o lumină care a cuprins grupul advent și ei au strigat „Aleluia!” Alții au tăgăduit cu nechibzuință lumina din spatele lor și au zis că nu Dumnezeu îi condusese până acolo. Lumina din spatele lor s-a stins, lăsându-le picioarele într-un întuneric desăvârșit, iar ei s-au poticnit și au pierdut din vedere ținta și pe Isus, căzând de pe cărare în lumea rea și întunecată de dedesubt.” 

    Întotdeauna credincioșii vor avea îndoieli, simbolizate prin „oboseală”. Isus este Cel care trimite poporului advent lumină crescândă, adițională, care are semnificație și încurajare numai pentru ei, care-i cuprinde iubitor așa cum își cuprinde în brațe mama copiii. Adventiștii care resping această lumină crescândă trimisă de Isus din Sfânta Sfintelor, ajung la concluzii care-i duc tot mai departe de ținta călătoriei poporului advent, Noul Ierusalim, când din punct de vedere al îngerilor din cer sunt „într-un întuneric desăvârșit”, iar din punct de vedere moral și comportamental ajung la fel ca cei din lume, lucru care se vede cu ochiul liber în viețile adventiștilor de astăzi.

    „La scurtă vreme, am auzit vocea lui Dumnezeu, asemenea unor ape multe, care ne-a spus ziua și ceasul venirii lui Isus. Sfinții care erau în viață, 144.000 la număr, au cunoscut și au deslușit glasul, dar cei răi au crezut că este un tunet și un cutremur.”

    „Era tot atât de imposibil pentru ei să ajungă din nou pe cale din nou și să meargă către Cetate, ca și pentru lumea nelegiuită care L-a respins pe Dumnezeu. Ei au căzut de-a lungul drumului pe cale unul după altul, până când am auzit vocea lui Dumnezeu...” așa începea paragraful acesta până în iulie 1851, când editorii adventiști l-au înlocuit cu „La scurtă vreme, am auzit vocea lui Dumnezeu...” atunci când au publicat „Experiența Creștină și Viziuni” EGW. Probabil îi deranja acest „unul după altul au căzut de pe cale”, de aceea l-au eliminat, la fel cum au făcut mai întâi în 1846 cu a doua parte a acestei Prime Viziuni, când EGW scria că a văzut cum „unul după altul s-au întors la tronul din Sfânta, unde imediat primeau influența nesfântă a lui Satana”. Influența nesfântă a lui Satana a făcut și face ca adventiștii „unul după altul” să vadă calea largă a lumii ca fiind acceptabilă și bună, iar calea cea îngustă care merge către Nunta Mielului s-o vadă ca fiind extremistă, fanatică și greșită, „lumină falsă”. Acest proces continuă cu toți adventiștii, până când absolut toți adventiștii ori au rămas pe calea care duce la Nunta Mielului, ori au trecut de partea lumii considerându-i eretici pe cei care acceptă Invitația la Nunta Mielului, unirea dintre uman și divin toți odată, când Isus face ispășirea pentru cei 144.000 în Ziua Ispășirii pentru cei vii Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3, Apoc.19, GC490, DA161, COL307, MH180. Cei 144.000, cunoscând Caracterul non-violent al Tatălui, natura criminală a Păcatului și adevăratele puncte de dispută din Marea Controversă, vor înțelege atunci corect ziua și ceasul venirii lui Isus, pe când toți oamenii despărțiți de natura divină vor crede că „Dumnezeu aduce tunete și cutremur asupra celor care nu-L iubesc, nu se tem de El și nu păzesc poruncile Lui, ca să-i facă să se pocăiască”

    „Când Dumnezeu a rostit timpul, a turnat asupra noastră Duhul Sfânt, iar fețele noastre s-au luminat și au început să strălucească de slava lui Dumnezeu, precum fața lui Moise când a coborât de pe Muntele Sinai. Cei 144.000 erau toți sigilați și perfect uniți. Pe frunțile lor scria: Dumnezeu, Noul Ierusalim, și mai era o stea strălucitoare în care era scris Numele cel nou al lui Isus.”

    Când se va termina ispășirea cu cei vii, 144.000 la număr, aceștia vor fi plini de Duhul Sfânt, fețele lor vor străluci ca fața lui Moise când a coborât de Muntele Sinai. Atunci se va termina Timpul de Har pentru adventiști, ei și-au sigilat alegerea când se va da Decretul Duminical. Numai pe frunțile celor 144.000 va scrie astfel ca toți oamenii și tot Universul să vadă: „Dumnezeu nu ucide”, „Noul Ierusalim este Mireasa lui Hristos, cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii” și Numele cel nou al lui Isus care este „Om părtaș de natură divină, Moștenitorul Celei de-a Doua Persoane a Divinității, Întâiul Om născut din femeie păcătoasă care a trăit fără păcat în lumea întunecată de nelegiuire”. Și oriunde merg pe Pământ în această stare, ei dau astfel Marea Strigare, toți ne-adventiștii sunt invitați ca oaspeți la Nunta Mielului, și Marea Gloată care va accepta Invitația la Nunta Mielului vor fi făcuți și ei părtași de natură divină la fel ca cei 144.000. Timpul de Har pentru ne-adventiști se va termina când se va da Decretul de Moarte. Atunci va începe Timpul Strâmtorării, care cei 144.000 vor ști când se va termina, și vor vedea pe cei din Sinagoga lui Satana care au supraviețuit Plăgilor îngenuncheați la picioarele lor, după ce săbiile ridicate de nelegiuiți să-i ucidă se vor transforma în paie neputincioase. 

    Este încă Timp de Har pentru adventiști, Totul este gata, poftiți la Nuntă !

Ce a declanșat Potopul ?

(traducere articol Walter Brown „What Triggered the Flood ?” https://www.creationscience.com/onlinebook/FAQ22.html )

    La sfârșitul săptămânii Creațiunii, tot ceea ce a creat Dumnezeu „erau foarte bune” (Gen.1.31), deci Potopul nu era inevitabil atunci. (Este evident că Dumnezeu nu a creat Pământul ca o „bombă cu ceas” - ceva rău) Nici universul nu a fost creat cu comete ucigașe, meteoriți și asteroizi, care se îndreaptă spre Pământ. Prezența lor la sfârșitul săptămânii Creațiunii nu ar fi fost „foarte bună”.

    După cum am prezentat în capitolele precedente ale cărții mele („In the Beginning” - Walter Brown), cele mai multe dezastre naturale de astăzi sunt consecințe ale Potopului : erupțiile vulcanice, cutremurele, tsunami, trăsnetele, furtunile (tornade, uragane etc), inundațiile, secetele, alunecările de teren, exploziile cometelor, asteroizilor și meteoriților. (la pag.301-307 explică cum cometele, asteroizii și meteoriții sunt consecințe ale Potopului.) Chiar și descompunerea radioactivă, alt rezultat al Potopului, a cauzat mutații genetice și degradarea mai rapidă a celulelor din organismele vii. (la pag.379-433 explică originea radioactivității terestre.) 

    Mărimea răutății omului (Gen.6.5-6) l-a determinat pe Dumnezeu să distrugă Pământul prin Potop. Poate nu vom ști niciodată cu certitudine ce fenomene fizice au inițiat Potopul, dar Biblia ne dă indicii interesante și îngustează posibilitățile. (Walter Brown crede că „Dumnezeu a provocat Potopul, așa cum scrie în Biblie”, la fel ca și creștinismul popular de astăzi, care nu a auzit despre Caracterul non-violent al lui Dumnezeu, descoperit de Isus din Nazaret, în Marea Controversă dintre Hristos și Satana, în lumina crescândă a Soliei Îngerului al Treilea din Apoc.14, n.trad.)

    Teoria Hidroplăcilor, rezumată la pag.111-151, arată cum un Potop pe tot Pământul corespunde în toate detaliile Potopului din Geneza, explică ușor 25 caracteristici altfel misterioase ale Pământului și ale sistemului solar. Această teorie postulează că un strat de apă era sub crusta terestră înainte de Potop. Biblia spune că Pământul nou creat avea multă apă în subteran. (vezi pag.501)

Figura 5: Apare Uscatul. Gen.1 ne spune că la sfârșitul Primei Zile a Creației, Ziua 1-a, apa acoperea întregul Pământ. În Ziua a 2-a Dumnezeu a creat „raqia” (întindere, în limba română, n.trad.) care a despărțit distinct (ebraică „badal”) apa liberă deasupra (ebraică „mayim”) de apa arestată dedesubt. În Ziua a 3-a, uscatul a ieșit deasupra apei de suprafață, ca pregătire pentru crearea plantelor, animalelor și a oamenilor. (Grosimea apei este exagerată pentru a ilustra evenimentele Zilelor a 2-a și a 3-a. Dimensiunile sunt estimative)

Ordinea este importantă. Dacă Soarele și Luna, create în Ziua a 4-a, ar fi existat înaintea formării temeliilor, gravitația puternică a Soarelui și Lunii ar fi deformat și posibil distrus scoarța terestră instabilă. Temeliile - fundațiile Pământului - mențin stabilitatea scoarței terestre.

Înțelegerea că o mare cantitate de apă era înainte de Potop sub scoarța terestră, așa cum Biblia declară în diferite locuri, este esențială înțelegerii Potopului. (vezi pag. 501.) Eșecului nostru de a înțelege evenimentele majore ale Potopului a condus la credința greșită că evoluția s-a petrecut în miliarde de ani.

 Pentru a acoperi cantitatea actuală de apă la suprafața Pământului, apa din cămările subterane trebuia să fie circa 1,6 km adâncime. Mai mult, o cantitate necunoscută de apă adițională trebuia să fie în cămările subterane pentru a justifica gheața din comete, asteroizi, obiecte trans-Neptuniene (obiecte TNO), și de pe sateliții din sistemul solar. (Pentru detalii, vezi pag. 594.)

    Mișcare Granit. Mai întâi, vizualizează o trăsătură importantă a Pământului nou creat. Imaginează-ți întreaga suprafață terestră acoperită de un sandwich cu un strat orizontal de granit (50-100 km grosime, care va deveni scoarța terestră), care avea deasupra și dedesubt câte un strat de apă. Fiecare din cele două straturi de apă avea circa 1,6 km grosime. Apa liberă de deasupra stratului de granit avea să devină apa de suprafață a Pământului; apa arestată de dedesubt este apa subterană care a inundat Pământul în timpul Potopului. Dacă stratul de granit era perfect uniform în grosime și densitate, totul era în echilibru.

    Temeliile. Fără îndoială, existau variații în grosimea granitului, și a densității, astfel încât părțile mai grele ale crustei terestre s-au curbat în jos, ca o grindă supraîncărcată, determinând apa de suprafață să curgă în depresiunile formate deasupra crustei. Această greutate suplimentara a adâncit fiecare depresiune, astfel că mai multă apă s-a scurs în depresiunile în creștere, adâncindu-le și mai mult. Până când scoarța a atins fundul adâncului în mai multe locuri. Vom denumi aceste zone de contact temelii. (vezi fig.5 de mai sus.)

    Granitul care se curba în jos era de asemenea extrudat din partea de jos a scoarței terestre prin apa subterană, formând protruziuni - alte temelii - care presau pe fundul adâncului. Aceasta din cauză că presiunea la baza  scoarței terestre din granit, din porțiunile mai groase și mai dense de acolo, depășea presiunea apei subterane care împingea în sus. În locurile unde diferența de presiune depășea rezistența la forfecare a granitului, granitul „curgea” în jos, deformând-se ca plastilina. Teste de compresiune pe cilindri de granit la forțe foarte mari axiale, arată că cilindrii de granit se deformează ca plastilina. (vezi „Solide Puternic Comprimate”, la pag. 608.)

    Protruziunile crescute în jos, pe care le vom denumi temelii, creșteau ca și curgerea în jos dintr-o lampă cu lavă, doar că granitul, un solid, nu un lichid, are rezistență internă datorită legăturilor atomice. Cu cât erau mai adânci curburile, cu atât devenea mai mare diferența de presiune, astfel că granitul „curgea” și mai jos până când toate temeliile presau pe fundul adâncului. Temeliile care suportau o greutate excesivă se îngroșau și penetrau puțin fundul adâncului, formând ceea ce vom numi „alveole”.

    Dacă cineva comprimă un balon cu apă în câteva locuri, se va umfla în alte locuri. Similar, pe măsură ce granitul se curba în jos, volumul constant de apă subterană forța porțiunile mai subțiri și mai puțin dense ale scoarței să se curbeze în sus, formând munții dinainte de Potop menționați în Gen.7.19.

    Ziua a 2-a. În Ziua a 2-a a săptămânii Creațiunii, acest aranjament „sandwich” acoperea Pământul ca trei foi exterioare ale unei cepe. Apa acoperea tot Pământul. În orele următoare, porțiunile mai groase și mai dense ale scoarței terestre s-au scufundat, iar porțiunile mai subțiri și mai ușoare ale scoarței au ieșit deasupra suprafeței apei și au devenit uscatul. Gen.1.9-10 descrie aceasta când, în Ziua a 3-a, apele acopereau tot Pământul. Atunci, „Dumnezeu a zis: Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, și să se arate uscatul ! Și așa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape  a numit-o mări.” (pag.518-526 explică mai departe această interpretare a Zilei a 2-a.)

    Gen.1.9 spune că Dumnezeu a adunat apele de dedesubtul cerului într-un singur loc (adică un singur ocean mare). De ce atunci, în versetul următor, Dumnezeu numește apele adunate „mări” - plural ? Răspuns: Mai multe mări erau compartimentate sub scoarța terestră - separate de temelii. Dicționarul Biblic explică:

„Mări” acoperă mai mult decât apele de deasupra suprafeței Pământului; include de asemenea (presupusele) ape subterane pe care Pământul se credea că stă... și oceanul circumfluent, pe care stăteau temeliile firmamentului.

     Psalm.24.2a declară explicit că Dumnezeu „a întemeiat (Pământul) pe mări.”

    Interesant, în Ziua a 2-a a fost singura zi a Creației în care Biblia nu spune expres că Dumnezeu a văzut că lucrarea zilei a fost „bună”. Desigur, nimic rău nu a fost făcut în Ziua a 2-a, deoarece la sfârșitul săptămânii Creațiunii, Dumnezeu a văzut că tot ceea ce făcuse era „foarte bun.” Evident, activitatea Zilei a 2-a - crearea scoarței terestre (raqia în ebraică, întinderea în română) cu apă lichidă deasupra și dedesubtul ei, curbarea în sus a continentelor, și întemeierea scoarței terestre pe fundația ei - nu a fost completă până în Ziua a 3-a. (trad este de acord cu descrierea structurii geologice și a ordinii în care a fost creată, dar nu este de acord cu interpretarea neobișnuită a autorului a versetelor Gen.1.6-7, cum că termenul ebraic „raqia„, termenul românesc „întinderea”, s-ar referi la scoarța terestră, care separa între apele de suprafață și între apele subterane. Trad crede că termenul „raqia” se referă la Cer, așa cum spune Gen.1.8, care separa între apele de jos ale mărilor terestre și între apele de sus ale Mării de Cristal.)

    Acum să vedem de ce. În Ziua a 2-a, după ce scoarța terestră a fost creată cu apă lichidă deasupra și dedesubt, scoarța trebuia să se deformeze. Porțiunile mai grele s-au încovoiat și au comprimat în partea de jos temeliile; porțiunile mai ușoare au ieșit afară din apă. În Ziua a 3-a (după întemeierea structurii temeliilor - fundațiile Pământului), Dumnezeu declară în Gen.1.10 că „lucrul acesta era bun”. Mai târziu, în Ziua a 3-a, după ce Dumnezeu a creat vegetația, El face o declarație similară. Deci Ziua a 3-a este singura zi a Creației în care Dumnezeu face două declarații „lucrul acesta era bun”.

    Psalm.104.3, descriind Ziua a 2-a, declară (cu interpretarea autorului între paranteze),

Îngerul Domnului văzut ca Satana (Vrăjmaș)

   Num.22.22 HEBA Fața lui Dumnezeu s-a întristat pentru că el (Balaam) a plecat. Și a trimis pe Îngerul Domnului în calea lui ca Satana (vrăjmaș) al lui (Balaam). Și el (Balaam) era călare pe măgăriță și (cei) doi slujitori ai lui erau cu el. 

   La fel ca și Balaam, Îngerul Laodiceea îl vede pe Martorul Credincios ca Satana (Vrăjmaș în ebraică H7854) al lui. Îngerul Laodiceea merge pe aceeași cale care merge la pierzare înaintea Domnului, la fel ca și Balaam. 

   La fel ca și Balaam, Îngerul Laodiceea crede că Martorul credincios este Satana (Vrăjmaș în ebraică H7854), pentru că „Balaam era ORB față de încercările Cerului și nu recunoștea că Dumnezeu îi închidea calea.” PP442

   „Omul care se lăudase că este om al lui Dumnezeu, care spunea despre el că „vede” și că „este bogat și nu duce lipsă de înțelepciune”, era atât de ORBIT de lăcomie și de patima îmbogățirii, încât nu era în stare să-L VADĂ pe Îngerul Domnului, care, în schimb era văzut de un animal. „Mintea lor necredincioasă a ORBIT-O dumnezeul veacului acestuia (Satana)” (2Cor.4.4) Cât de mulți cei ORBIȚI în felul acesta ! Ei aleargă pe căi oprite, călcând în picioare Legea lui Dumnezeu (Scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice DA161) și NU POT SĂ VADĂ că Dumnezeu și îngerii le stau împotrivă. Ca și Balaam, ei se mânie pe aceia care vor să-i ferească de cădere. PP443