EGW „Experiențe și Viziuni” ed.Viață și Sănătate 2002, p.38
„În timp ce mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea și părea că mă înalț din ce în ce mai sus, mult deasupra acestei lumi întunecate.”
Profetul descrie în cuvintele lui ce a simțit când a intrat în viziune, i se părea că se ridică deasupra acestei lumi întunecate. Probabil așa ar descrie un cosmonaut de astăzi călătoria spre Stația Spațială Internațională pe deasupra părții umbrite a planetei Pământ. Dar noi putem interpreta și simbolic aceste cuvinte, anume că mintea Profetului a fost ridicată de la problemele și josnicia acestei lumi, la strălucirea și perfecțiunea lumii viitoare.
„M-am întors să mă uit după poporul advent în lume, dar nu i-am putut găsi, când un glas mi-a spus: „Privește din nou și uită-te puțin mai sus”. Apoi mi-am ridicat privirile și am văzut o cărare dreaptă și îngustă care se înălța deasupra lumii.
În viziune EGW și-a întors privirile spre locul de unde se ridicase, ca să vadă unde este poporul advent. De aici devine evident că scopul lui Dumnezeu nu este de a localiza fizic, literal, poziția geografică a poporului advent, ci poziția lor spirituală, anume mentalitatea și concepția lor despre Marea Controversă. Expresiile „sus” și „jos” cred că vor să exprime nu locația literală, fizică în spațiu, cât poziția spirituală față de concepțiile cerești, față de gândirea lui Dumnezeu, de „mai aproape” sau „mai departe” de gândul lui Hristos. EGW a văzut în viziune deasupra lumii o cărare corectă și îngustă. Traducătorii EGW au preferat sensul „dreaptă” al cuvântului englez „straight”, dar acesta mai poate fi tradus cu „direct, sincer, heterosexual, corect, normal”. Ne este familiară expresia „îngustă este calea”, comparativ cu „lată este calea care duce la pierzare”, din Mat.7.13-14. Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie pe calea cea corectă și îngustă, iar lumea pe calea cea incorectă dar largă, la mare diferență de atitudine spirituală, de mentalitate, de concepții. Interesant că EGW era „mult deasupra acestei lumi”, în timp ce vocea i-a spus să caute poporul advent doar „puțin mai sus” decât lumea, ca și concepție. Puțin mai înainte în cartea citată, tot în capitolul „Prima mea viziune”, EGW spune că „Am încercat să aduc înapoi un raport bun și câțiva struguri din Canaanul ceresc, pentru care mulți m-ar omorî cu pietre.” La sfârșitul acestui capitol, tot EGW spune „După scurt timp, s-a spus peste tot că viziunile erau rezultatul mesmerismului și mulți adventiști au fost gata să creadă și să transmită mai departe aceste păreri.” și „Dacă aveam o viziune în adunare, mulți spuneau că era un entuziasm nefiresc și că cineva mă hipnotizase.” și „Toate aceste lucruri au apăsat greu asupra spiritului meu și, în confuzia creată, eram uneori ispitită să mă îndoiesc de propria-mi experiență.”
„Poporul advent călătorea pe această cărare către cetatea care se afla la celălalt capăt al drumului.”
Era tot poporul advent din acel timp localizat într-un singur punct geografic, pe o anumită potecă fizică pe un munte anume din acel punct geografic, cum ar sugera interpretarea literală a viziunii ? Sau poporul advent din viitor ? Adică noi în prezent ? Clar că nu am fost, și nu suntem adunați fizic, literal, toți adventiștii pe un pod aerian îngust prin atmosferă, mergând spre o cetate fizică undeva în Spațiu la câțiva ani lumină de Pământ în direcția constelației Orion ! În interpretarea simbolică, acceptabilă unei minți raționale, cărarea aceasta spre Noul Ierusalim simbolizează o călătorie spirituală în timp, o schimbare în timp a concepțiilor, a mentalității, a înțelegerii. Deci cetatea care este la capătul acestei căi, Noul Ierusalim, ținta călătoriei poporului advent, eu cred că simbolizează pe cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată la sfârșitul Zilei Ispășirii pentru cei vii Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3, Apoi.19, GC490, DA161, MH180, COL307. Poporul advent era puțin mai sus decât lumea pentru că acceptaseră că Isus va termina ispășirea în viitor pentru ei ca Mare Preot în Sfânta Sfintelor, în timp ce lumea știe, pentru că așa le-au spus creștinii de 2000 de ani, că Isus a făcut ispășirea pentru credincioși la trecut ca Jertfă de Ispășire afară din Ierusalimul fizic din Palestina.
„Ei au avut o lumină puternică, pusă la începutul cărării, în spatele lor, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopții.”
„Pentru că mirele zăbovea, toate au ațipit și au adormit. La miezul nopții s-a auzit o strigare: Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare ! Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele”. (Mat.25.5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre data fixată pentru prima dată, pentru sfârșitul celor 2300 zile și toamna aceluiași an, timp hotărât ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită chiar cu cuvintele Scripturii: Iată, mirele vine !”. (EGW „Tragedia Veacurilor” ed.AZS 1981, p.365)
Corelând cele două explicații EGW, vedem mai clar sensul figurat al viziunii referitoare la „cărarea îngustă deasupra lumii”, „strigătul de la miezul nopții” „lumină puternică, pusă la începutul cărării, în spatele lor”, se referă în mod figurat la timp, „în vara anului 1844”, atunci consideră îngerul că începe călătoria spirituală a poporului advent. „În spate”, la figurat simbolizează „în trecut”, față de momentul când viziunea a fost dată lui EGW, în decembrie 1844, vara anului 1844 este timp trecut.
„Această lumină strălucea pe toată cărarea și îi ajuta să vadă pe unde merg, ca să nu se poticnească.”
Aici se confirmă iarăși interpretarea figurată a viziunii, folosind simbolistica lumină puternică = strigătul de la miezul nopții. Vestirea poporului advent din vara 1844 că Nunta Mielului este iminentă, va continua să lumineze înțelegerea adventiștilor pe calea spirituală până la maturizarea deplină a celor 144.000. În această lumină li se recomandă adventiștilor să rămână, ca să nu întârzie încheierea Mării Controverse.
„Dacă își țineau ochii fixați asupra lui Isus, care era exact în fața lor, călăuzind-i către cetate, erau în siguranță.”
Simbolic, „ochii fixați asupra lui Isus”, cred că înseamnă a-L urma prin credință pe Isus în lucrarea Lui de Ispășire pe care o desfășoară în Sfânta Sfintelor din Ceruri. Adventiștii de astăzi practic au părăsit această înțelegere a Sanctuarului din Ceruri, ca să fie în siguranță în această lume, dar nu mai sunt în siguranță în ceea ce privește încheierea Marii Controverse, ajungerea la plinătatea lui Hristos a celor 144.000.
„Curând însă, unii au obosit și au spus că cetatea era departe și că se așteptaseră ca la acea dată să fi intrat în ea. Apoi Isus îi încuraja ridicând brațul Său glorios drept, iar de la acest braț a ieșit o lumină care a cuprins grupul advent și ei au strigat „Aleluia!” Alții au tăgăduit cu nechibzuință lumina din spatele lor și au zis că nu Dumnezeu îi condusese până acolo. Lumina din spatele lor s-a stins, lăsându-le picioarele într-un întuneric desăvârșit, iar ei s-au poticnit și au pierdut din vedere ținta și pe Isus, căzând de pe cărare în lumea rea și întunecată de dedesubt.”
Întotdeauna credincioșii vor avea îndoieli, simbolizate prin „oboseală”. Isus este Cel care trimite poporului advent lumină crescândă, adițională, care are semnificație și încurajare numai pentru ei, care-i cuprinde iubitor așa cum își cuprinde în brațe mama copiii. Adventiștii care resping această lumină crescândă trimisă de Isus din Sfânta Sfintelor, ajung la concluzii care-i duc tot mai departe de ținta călătoriei poporului advent, Noul Ierusalim, când din punct de vedere al îngerilor din cer sunt „într-un întuneric desăvârșit”, iar din punct de vedere moral și comportamental ajung la fel ca cei din lume, lucru care se vede cu ochiul liber în viețile adventiștilor de astăzi.
„La scurtă vreme, am auzit vocea lui Dumnezeu, asemenea unor ape multe, care ne-a spus ziua și ceasul venirii lui Isus. Sfinții care erau în viață, 144.000 la număr, au cunoscut și au deslușit glasul, dar cei răi au crezut că este un tunet și un cutremur.”
„Era tot atât de imposibil pentru ei să ajungă din nou pe cale din nou și să meargă către Cetate, ca și pentru lumea nelegiuită care L-a respins pe Dumnezeu. Ei au căzut de-a lungul drumului pe cale unul după altul, până când am auzit vocea lui Dumnezeu...” așa începea paragraful acesta până în iulie 1851, când editorii adventiști l-au înlocuit cu „La scurtă vreme, am auzit vocea lui Dumnezeu...” atunci când au publicat „Experiența Creștină și Viziuni” EGW. Probabil îi deranja acest „unul după altul au căzut de pe cale”, de aceea l-au eliminat, la fel cum au făcut mai întâi în 1846 cu a doua parte a acestei Prime Viziuni, când EGW scria că a văzut cum „unul după altul s-au întors la tronul din Sfânta, unde imediat primeau influența nesfântă a lui Satana”. Influența nesfântă a lui Satana a făcut și face ca adventiștii „unul după altul” să vadă calea largă a lumii ca fiind acceptabilă și bună, iar calea cea îngustă care merge către Nunta Mielului s-o vadă ca fiind extremistă, fanatică și greșită, „lumină falsă”. Acest proces continuă cu toți adventiștii, până când absolut toți adventiștii ori au rămas pe calea care duce la Nunta Mielului, ori au trecut de partea lumii considerându-i eretici pe cei care acceptă Invitația la Nunta Mielului, unirea dintre uman și divin toți odată, când Isus face ispășirea pentru cei 144.000 în Ziua Ispășirii pentru cei vii Lev.16.30, Zah.3.9, Mal.3, Apoc.19, GC490, DA161, COL307, MH180. Cei 144.000, cunoscând Caracterul non-violent al Tatălui, natura criminală a Păcatului și adevăratele puncte de dispută din Marea Controversă, vor înțelege atunci corect ziua și ceasul venirii lui Isus, pe când toți oamenii despărțiți de natura divină vor crede că „Dumnezeu aduce tunete și cutremur asupra celor care nu-L iubesc, nu se tem de El și nu păzesc poruncile Lui, ca să-i facă să se pocăiască”
„Când Dumnezeu a rostit timpul, a turnat asupra noastră Duhul Sfânt, iar fețele noastre s-au luminat și au început să strălucească de slava lui Dumnezeu, precum fața lui Moise când a coborât de pe Muntele Sinai. Cei 144.000 erau toți sigilați și perfect uniți. Pe frunțile lor scria: Dumnezeu, Noul Ierusalim, și mai era o stea strălucitoare în care era scris Numele cel nou al lui Isus.”
Când se va termina ispășirea cu cei vii, 144.000 la număr, aceștia vor fi plini de Duhul Sfânt, fețele lor vor străluci ca fața lui Moise când a coborât de Muntele Sinai. Atunci se va termina Timpul de Har pentru adventiști, ei și-au sigilat alegerea când se va da Decretul Duminical. Numai pe frunțile celor 144.000 va scrie astfel ca toți oamenii și tot Universul să vadă: „Dumnezeu nu ucide”, „Noul Ierusalim este Mireasa lui Hristos, cei 144.000 făcuți părtași de natură divină toți odată în Ziua Ispășirii pentru cei vii” și Numele cel nou al lui Isus care este „Om părtaș de natură divină, Moștenitorul Celei de-a Doua Persoane a Divinității, Întâiul Om născut din femeie păcătoasă care a trăit fără păcat în lumea întunecată de nelegiuire”. Și oriunde merg pe Pământ în această stare, ei dau astfel Marea Strigare, toți ne-adventiștii sunt invitați ca oaspeți la Nunta Mielului, și Marea Gloată care va accepta Invitația la Nunta Mielului vor fi făcuți și ei părtași de natură divină la fel ca cei 144.000. Timpul de Har pentru ne-adventiști se va termina când se va da Decretul de Moarte. Atunci va începe Timpul Strâmtorării, care cei 144.000 vor ști când se va termina, și vor vedea pe cei din Sinagoga lui Satana care au supraviețuit Plăgilor îngenuncheați la picioarele lor, după ce săbiile ridicate de nelegiuiți să-i ucidă se vor transforma în paie neputincioase.
Este încă Timp de Har pentru adventiști, Totul este gata, poftiți la Nuntă !
